Peste 19 mii de șoferi obligați să-și schimbe permisul în 2019! Află unde o poți face și de ce acte ai nevoie

De Pavel   |  26 Iulie, 2019

Distribuie :

Serviciile de preschimbare și restabilire a permiselor de conducere sunt acum disponibile în mai multe oficii ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Capitală.

Mai exact, acestea vor fi prestate în cadrul Centrelor multifuncționale Chișinău 2, Chișinău 3 și Chișinău 4, precum și la Secțiile înmatriculare a transportului și documentare a conducătorilor auto nr.10 și nr.11, situate pe str. Calea Ieșilor nr.14, respectiv str. Socoleni nr.1.

Până acum, în municipiul Chișinău, preschimbarea permisului era posibilă doar la sediile ASP amplasate pe str. Pușkin nr.42 și pe str. Salcâmilor nr.28.

Potrivit declarațiilor ASP, proiectul are scopul de a facilita accesul cetățenilor la documentarea cu permis de conducere, dar și de a asigura un nivel înalt de prestare a serviciilor publice prin intermediul centrelor multifuncționale.

Agenția Servicii Publice a ținut cont de faptul că în 2019 expiră permisul la peste 19 mii de conducători auto, iar anul viitor circa 40 de mii de șoferi își vor reînnoi permisul.

Prin urmare, persoanele a căror permis de conducere expiră în timpul apropiat sau cele care necesită restabilirea actului în locul celui pierdut, deteriorat sau furat pot solicita un alt document la oricare din oficiile enumerate.

La preschimbarea permisului, solicitanții vor prezenta actul de identitate, permisul de conducere obţinut anterior, adeverinţa medicală, cererea-tip și dovada achitării tarifului stabilit. Serviciile de preschimbare și restabilire a permisului de conducere sunt prestate de alte 34 de subdiviziuni teritoriale ale ASP din țară.

Recomandate:

BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna