Peste 600 de accidente în 9 luni ale lui 2019. Mai mult de 30% din victime sunt pietonii!

De Redactor AE   |  24 Septembrie, 2019

Distribuie :

Inspectoratul Național de Patrulare a prezentat de curând un raport cu situația pe țară pentru primile nouă luni de zile, în ce privește accidentele rutiere.

Din datele statistice aflăm că 32% dintre victimele accidentelor rutiere sunt pietonii. În această perioadă s-au produs 608 de accidente rutiere unde, 573 de persoane au suferit diferite traumatisme, iar 60 și-au pierdut viața. Din numărul total de accidente, 142 sunt cu implicarea copiilor pietoni, în urma cărora 135 au fost traumatizați, iar 5 copii au decedat.

Principalele cauze cu implicarea acestora fiind traversare neregulamentară, neacordarea priorităţii pietonilor şi altor maşini.

Pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere dar și a conducatorilor auto asupra acordării prioritații de trecere a pietonilor, vă reamintim:

-țineți cont că suntem în perioada de toamnă, iar afară se întunecă mai devreme și vizibilitatea este mai redusă; (ador persoanele îmbrăcate în negru care trec zebra ca un haiduc adevărat, cu mult curaj, dar fără atenție!)
- traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
- nu vă angajaţi în traversarea străzi în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţie;
- pentru a fi vizibili, pe timp de noapte purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante;
- ATENȚIE: copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri - ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele;
- conducatorii auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să acorde prioritate pietonilor și altor participanți la traficul rutier.

#INP_Toți suntem participanți la trafic, iar comportamentul nostru are urmări directe asupra celorlalți!

Recomandate:

Centura de ocolire Slobozia Mare este, practic, finalizată. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii iulie - Photo
Sociale
Centura de ocolire Slobozia Mare este, practic, finalizată. Drumul ar putea fi deschis până la sfârșitul lunii iulie

Lucrările la Centura de ocolire Slobozia Mare se apropie de final, gradul de execuție a ajuns la 97.2%. Potrivit autorităților, noul drum urmează să fie deschis până la sfârșitul

Inna
Porsche oprește producția primei generații Macan. SUV-ul care a devenit un bestseller al mărcii iese definitiv din scenă - Photo
Noutăți
Porsche oprește producția primei generații Macan. SUV-ul care a devenit un bestseller al mărcii iese definitiv din scenă

La sfârșitul acestei luni, ultimul exemplar al primei generații Macan va ieși de pe linia de producție a uzinei din Leipzig, punând capăt unei cariere care a început în 2014 și

Inna
O nouă parcare publică este amenajată la intrarea în Chișinău. Vor fi disponibile 35 de locuri pentru șoferi - Photo
Sociale
O nouă parcare publică este amenajată la intrarea în Chișinău. Vor fi disponibile 35 de locuri pentru șoferi

Primăria municipiului Chișinău amenajează o nouă parcare publică pe strada Alba Iulia nr. 113, la intrarea în oraș, ca răspuns la solicitările venite din partea conducătorilor auto care tranzite

Inna
Grupul Volkswagen pregătește cea mai amplă restructurare din ultimii ani. Jumătate dintre modele vor dispărea până în 2030 - Photo
Noutăți
Grupul Volkswagen pregătește cea mai amplă restructurare din ultimii ani. Jumătate dintre modele vor dispărea până în 2030

Grupul Volkswagen a anunțat o schimbare majoră de strategie, care va transforma semnificativ portofoliul de produse al companiei în următorii ani. Până la finalul deceniului, constructorul

Inna
Aston Martin amână lansarea modelelor electrice și confirmă viitorul motorului V12 după 2030 - Photo
Noutăți
Aston Martin amână lansarea modelelor electrice și confirmă viitorul motorului V12 după 2030

Aston Martin își revizuiește strategia de electrificare și se alătură listei tot mai lungi de producători care își adaptează planurile în funcție de ritmul mai lent decât estim

Inna
Șoferul unui BMW și-a pierdut viața, după ce s-a izbit cu mașina în balustrada unui pod - Photo
Accidente
Șoferul unui BMW și-a pierdut viața, după ce s-a izbit cu mașina în balustrada unui pod

Un tânăr de 18 ani a decedat, după ce a pierdut controlul asupra BMW-ului pe care îl conducea și s-a izbit violent în balustrada unui pod. Accidentul s-a produs în satul Crihan

Inna