Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Migrație vor avea noi automobile de serviciu!

De Inna   |  30 Noiembrie, 2023

Distribuie :

30 de automobile de serviciu au completat parcul auto al Poliției de Frontieră (IGPF) și șapte autoturisme adiționale au ajuns în dotarea Inspectoratului General pentru Migrație (IGM). Mașinile au fost prezentate astăzi, 30 noiembrie 2023, în cadrul ceremoniei de donație desfășurată la Chișinău, în prezența ministrului Afacerilor Interne Adrian Efros, conducerii Poliției de Frontieră și Inspectoratului General pentru Migrație și donatorilor - reprezentanții Uniunii Europene și Misiunea OIM în R.Moldova, informează IGPF într-un comunicat de presă. 

Noile autospeciale au fost achiziționate în cadrul proiectului „Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor Parteneriatului Estic și resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina”. Utilizarea acestora va contribui la o mai bună mobilitate și la creșterea capacităților operaționale ale personalului din IGPF și IGM, inclusiv la sporirea securității frontierei de stat și gestionarea eficientă a fluxului de migranți.

"În această fază de intervenție, UE și OIM contribuie prin dezvoltarea capacității de mobilitate a celor doua componente ale MAI, prin dotări importante cu automobile de teren, 4x4. Aceste noi dotări ajută în munca de intervenție a autorităților pentru acordarea întregului sprijin persoanelor refugiate. Astfel, parcul auto al celor două Inspectorate, IGPF și IGM crește considerabil prin aceste contribuții. Mulțumim partenerilor de dezvoltare ai Ministerului și mult spor colegilor de la IGPF și IGM în utilizarea noilor echipamente", a menționat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros. 


„Prin donația de astăzi, continuăm să oferim suport Republicii Moldova în realizarea sarcinilor sale zilnice de asigurare a securității frontierei și de gestionare a fluxului de refugiați. Aceasta va permite personalului de frontieră să lucreze în condiții mai bune, cu echipamente adaptate la cerințele de pe teren. Această dotare reflectă colaborarea strânsă dintre UE și Ministerul Afacerilor Interne. Prin această donație reiterăm încă o dată angajamentele noastre ferme și viziunea comună în ceea ce privește consolidarea securității în regiune”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. 

În cadrul proiectului vizat, anterior Poliției de Frontieră i-au fost transmise alte 12 automobile, fiind repartizate în subdiviziuni, în scopul folosirii acestora în activitățile cotidiene de control și supraveghere a frontierei de stat.

 

Recomandate:

Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna