Poliția: pe mai multe porțiuni de drum s-a format polei și gheață. Șoferii sunt îndemnați să conducă cu maximă prudență
De Inna | 26 Decembrie, 2025
Pe alocuri se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, iar pe unele porțiuni de drum sunt depuneri de polei și gheațǎ, ceea ce reduce considerabil vizibilitatea și aderența carosabilului.
În acest context, oamenii legii reamintesc șoferilor să circule cu maximă prudență și să adapteze permanent viteza la condițiile meteo și de trafic.
Important este să nu pornim la drum, dacă mijlocul de transport nu este echipat cu anvelope corespunzătoare sezonului rece. De asemenea, luminile de întâlnire trebuie conectate și pe timp de zi.
Oamenii legii vin cu un îndemn și pentru pietoni: "fiți atenți și traversați strada doar după ce v-ați asigurat temeinic că o puteți face în deplină siguranță".