Timp instabil și vizibilitate redusă! INP vine cu recomandări pentru șoferi și pietoni

De Pavel   |  22 Octombrie, 2019

Distribuie :

Suntem în perioada rece a anului, iar vremea instabilă, ceața și lăsarea mai devreme a întunericului fac ca pietonii să fie mai puțin vizibili în trafic. În această conjunctură, INP reamintește pietonilor și șoferilor să manifeste maximă prudență și să țină cont că toți sunt participanți la traficul rutier.

Astfel, oamenii legii îndeamnă pietonii:
- traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
- pe vreme rea sau întuneric, pentru a fi vizibili purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante;
- nu stați pe partea carosabilă a drumului, dar în stații sau pe spațiile destinate pietonilor;
- nu traversați strada în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Recomandările pentru conducătorii auto sunt următoarele:
- acordați prioritate pietonilor angajați în traversare;
- reduceți viteza și conduceți cu mare atenție în zona locurilor special amenajate pentru traversare, a școlilor și pe drumuri publice fără trotuar din localități;
- nu staționați în zona trecerii de pietoni pentru a nu bloca vizibilitatea celorlalți șoferi;
- lăsați telefonul mobil și mesajele pentru următoarea staționare;
- adaptați viteza la condițiile meteo și rutiere, ca să puteți opri în siguranță.

Menționăm că inspectorii de patrulare desfășură acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor. De la începutul anului 2019, din cauza imprudenței șoferilor și a pietonilor au fost înregistrate 699 accidente rutiere grave, unde 653 de pietoni au suferit diferite traumatisme, iar 70 și-au pierdut viața.

Recomandate:

Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top - Photo
Noutăți
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top

Skoda prezintă, sub camuflaj, noul Peaq. SUV-ul vine cu dimensiuni generoase, tehnologie avansată și un interior orientat spre confort total.Skoda a dezvăluit primele imagini oficiale și

Inna
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia - Photo
Sociale
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia

Rusia va legaliza în curând furtul mașinilor din Uniunea Europeană, ministerul de interne din această țară pregătind un proiect de lege în acest sens, la solicitarea președintelui Vl

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna