Tot mai mulți șoferi din stânga Nistrului, optează pentru permis de conducere moldovenesc

De Inna   |  30 Ianuarie, 2025

Distribuie :

Numărul cetățenilor din stânga Nistrului, care solicită permise de conducere moldovenești este în continuă creștere. Această tendință este influențată de mecanismul simplificat de echivalare a permiselor și de creșterea utilizării plăcilor neutre pentru vehicule, care a fost valabil până în anul 2024.

Anul trecut, autoritățile moldovenești au eliberat 6.727 de permise de conducere pentru locuitorii din regiunea transnistreană, cu 20% mai mult decât în 2023, când s-au emis 5.357 de permise. În total, între 2017 și 2024, prin mecanismul simplificat, au fost acordate 41.123 de permise.

Începând cu 2025, însă, mecanismul de echivalare se schimbă. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea obține un permis moldovenesc doar după promovarea unui examen teoretic și practic, în funcție de categoria/subcategoria vehiculului.

Înmatriculările cu plăcuțe neutre cresc

Un alt fenomen care ia amploare, este utilizarea plăcuțelor neutre. Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, în perioada 1 septembrie 2018 - 31 decembrie 2024, la punctele de înmatriculare din Tiraspol și Rîbnița au fost înregistrate 12.206 vehicule necomerciale cu astfel de plăcuțe. Numai în 2024, s-au înmatriculat 2.187 de mașini, de aproape 6 ori mai multe decât în 2023, când numărul a fost de doar 376.

Tot în perioada 2018-2024, autoritățile au eliberat 21.628 de certificate de înmatriculare pentru vehicule din regiunea transnistreană, dintre care 4.073 doar în 2024, mai mult decât dublu față de cele 1.919 eliberate în 2023.

Este important de menționat că procesul de înmatriculare primară în Tiraspol și Rîbnița a fost reluat abia în august 2024, după o pauză lungă, cauzată de blocaje și decizii politice. Tiraspolul s-a retras unilateral din acest mecanism la sfârșitul anului 2021, ceea ce a dus la suspendarea înmatriculărilor până în 2024.

Deși plăcuțele neutre oferă acces în traficul internațional, ele nu înlocuiesc plăcuțele naționale, care sunt încă folosite pe scară largă în regiune. Conducătorii auto pot circula peste hotare doar dacă vehiculul are indicativul Republica Moldova, iar șoferul deține permis de conducere și alte documente eliberate de autoritățile moldovenești.

Recomandate:

Guvernul României vrea să impună restricții pentru șoferii începători și să limiteze accesul la mașini puternice - Photo
Sociale
Guvernul României vrea să impună restricții pentru șoferii începători și să limiteze accesul la mașini puternice

Regulile de trafic ar putea fi rescrise substanțial pentru persoanele care abia și-au obținut permisul de conducere, după ce Guvernul României a emis un aviz favorabil unui proiect de lege ce pr

Inna
Un bărbat de 38 de ani a fost descarcerat din fiarele mașinii sale, după ce a suferit un accident violent - Photo
Accidente
Un bărbat de 38 de ani a fost descarcerat din fiarele mașinii sale, după ce a suferit un accident violent

În dimineața zilei de astăzi, salvatorii IGSU din nordul țării au fost solicitați de urgență pe șoseaua de centură a municipiului Bălți, după ce două autoturisme au fost implicate într-un

Inna
Grav accident la Sângerei. 7 persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital - Photo
Accidente
Grav accident la Sângerei. 7 persoane, dintre care 2 copii, au ajuns la spital

Șapte persoane, inclusiv doi copii mici, au ajuns la spital după un accident rutier petrecut duminică, 16 noiembrie, în jurul orei 17:45, pe drumul R-13, în apropiere de localitatea Cubolt

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC electric va fi echipat cu 3 motoare și va livra 900 CP - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC electric va fi echipat cu 3 motoare și va livra 900 CP

Mercedes-Benz se pregătește să ducă noul GLC electric la un nivel complet diferit, odată cu dezvoltarea unei versiuni de performanță semnate AMG. Primele detalii care au ieșit la iveală anunță un mode

Inna
După o carieră de 27 de ani, Ford încheie producția lui Focus. A fost produs ultimul exemplar - Photo
Noutăți
După o carieră de 27 de ani, Ford încheie producția lui Focus. A fost produs ultimul exemplar

Ford își ia rămas de la modelul Focus, după o carieră îndelungată de 27 de ani. Ultimul exemplar al modelului a părăsit fabrica din Saarlouis (Germania), pe 15 noiembrie curent. 

Inna