Toyota Yaris, 2JZ, 1.000 CP! Iată monstrul construit de un drifter japonez

De Sergiu   |  11 Septembrie, 2020

Distribuie :

Pare imposibil la prima vedere chiar și gândul de a înmagazina atâta putere într-un volum atât de mic! Nu și pentru japonezi. Cunoscuți pentru sârguința de care dau dovadă, aceștia continuă să uimească prin proiecte inedite. Mai nou vine acest anunț absolut incredibil - un japonez construiește deja un Yaris de 1.000 CP pentru drift.

Daigo Saito, se face ”vinovat” de această ispravă. Acesta a luat drept bază versiunea potentă, numită GR Yaris și s-a pus serios pe treabă. La o primă vedere, nu ar fi fost necesară această intervenție radicală.

Micuța mașină era propulsată de un motor turbo de 1.6 litri volum ce dezvolta 275 CP în combinație cu o cutie de viteze manuală în șase trepte, caroserie ultraușoară din aliaje și sistem de distribuție a puterii inteligent ce permite transmiterea a până la 70% a puterii către puntea spate. Într-un cuvânt, numai bună pentru drift.

În orice proiect însă apare momentul ”ce-ar fi dacă?”. Dacă ar îmbunătăți un lucru ce e ok așa cum este? Probabil la asta s-a gândit drifterul, pentru că a adoptat o strategie nu tocmai ordinară. După ce s-a descotorosit de mai tot ce oferea Toyota, acesta a purces la creearea unui adevărat Frankenstein, instalând în Yaris cel mai popular motor japonez - 2JZ.Pentru a disproporționa și mai mult raportul putere/greutate prezența de sub capotă dezvoltă tocmai 1.000 CP, oferiți în mare parte pe spatele mașinii.

La toate, pentru un efect mai profund, a fost adăugat un kit widebody, iar acum mașina pare puternică chiar și când staționează. Dat fiind faptul că proiectul se află deja pe ultima sută de metri, în scurt timp îl vom vedea probabil pe japonez într-o perdea de fum la bordul bolidului său! 

x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

După lansarea primului Ferrari electric, Lamborghini renunță la ideea de a lansa un model complet electric - Photo
Noutăți
După lansarea primului Ferrari electric, Lamborghini renunță la ideea de a lansa un model complet electric

Lamborghini își schimbă strategia în plină tranziție a industriei auto către electrificare. Constructorul italian a decis să amâne lansarea primului său model electric, Lanzador, iar

Inna
Moldova împrumută încă 150 de milioane de euro pentru drumuri. Centura Chișinăului și traseul spre Leușeni, printre priorități - Photo
Noutăți
Moldova împrumută încă 150 de milioane de euro pentru drumuri. Centura Chișinăului și traseul spre Leușeni, printre priorități

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, miercuri, ratificarea unui amendament la Acordul de Împrumut semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care prevede majorarea fi

Inna
Bugatti pregătește un nou hypercar secret. Unul dintre ultimele modele cu motor W16 ar putea debuta în curând - Photo
Noutăți
Bugatti pregătește un nou hypercar secret. Unul dintre ultimele modele cu motor W16 ar putea debuta în curând

Deși atenția pasionaților este concentrată asupra viitorului Bugatti Tourbillon, constructorul francez pregătește discret o nouă creație exclusivistă. Potrivit unor informații apărute recent, divizia

Inna
Șoferii din Republica Moldova vor obține un nou model de permis de conducere. Când va fi pus în circulație - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova vor obține un nou model de permis de conducere. Când va fi pus în circulație

Șoferii din Republica Moldova vor primi, începând cu sfârșitul lunii mai curent, un nou model de permis de conducere, adaptat standardelor europene și dotat cu tehnologii moderne de

Inna
Comisarii UE, dezamăgiți de mașinile electrice. Drumul spre Strasbourg îi obligă să facă opriri pentru încărcare - Photo
Noutăți
Comisarii UE, dezamăgiți de mașinile electrice. Drumul spre Strasbourg îi obligă să facă opriri pentru încărcare

Planul Comisiei Europene de a trece la o flotă „verde” începe să provoace frustrări chiar în interiorul instituției. Mai mulți comisari europeni s-ar fi plâns că deplasăr

Inna
R. Moldova va putea face rezerve strategice de carburanți. Parlamentul a votat o lege în acest sens - Photo
Noutăți
R. Moldova va putea face rezerve strategice de carburanți. Parlamentul a votat o lege în acest sens

Republica Moldova face un nou pas spre consolidarea securității energetice și apropierea de standardele Uniunii Europene. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind secur

Inna