Tragedie la Iași. Două persoane au decedat, în urma unui accident violent între un TIR și un autoturi

De Inna   |  24 Octombrie, 2025

Distribuie :

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe drumul național DN2, între localitățile Cristești și Drăgușeni, în județul Iași, România. Potrivit primelor informații, șoferul unui TIR a pierdut controlul vehiculului de mare tonaj, iar remorca acestuia a lovit violent un autoturism care circula regulamentar pe sensul opus.

Impactul a fost într-atât de devastator, încât cele două persoane aflate în mașină au murit pe loc.

x
x
x
x

Echipajele de intervenție ale Secției de Pompieri Pașcani, formate din 13 salvatori, au acționat cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD tip EPA, fiind sprijinite de un echipaj SAJ cu medic.

Pompierii au reușit să scoată victimele încarcerate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața. Șoferul TIR-ului a fost evaluat medical la fața locului, dar a refuzat spitalizarea.

În prezent, traficul rutier în zonă este restricționat, iar circulația se desfășoară pe o rută secundară până la finalizarea cercetărilor efectuate de polițiști pentru stabilirea cauzelor exacte ale tragediei.

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna