UAZ intră pe iața din SUA! Prețul unui Patriot se apropie de cel al unui Ford Ranger

De Redactor AE   |  25 Decembrie, 2020

Distribuie :

Producătorul de automobile din Ulianovsk și-a propus să cucerească un nou continent - SUA! Aici mașinile rusești vor fi redenumite și cu mici modificări vor fi disponibile cumpărătorilor interesați de exotica fostei URSS.  

După Cuba și America de Sud, UAZ intră pe piața din SUA prin California. Primile modele Patriot au fost trimise peste ocean încă din octombrie pentru a putea fi testate în condițiile noului continent. De importul acstor mașini se va ocupa o companie locală Bremach Inc., care de altfel le va redenumi din UAZ Patriot în Bremach Taos. Exemplarele cu transmisie automată vor primi numele de versiune Status AT!

Sub capota lui Taos va fi instalat un motor pe benzină, aspirat natural, cu un volum de 2.7 litri și o putere totală de 150 CP. Însă așa cum unitatea rusească nu este chiar una dintre cele mai ecologice, s-ar putea ca autoritățile Statului California să refuze certificarea mașinii ca un autoturism bun și sigur de exploatat pe drumurile publice. Bremach însă are o portiță de salvare, înregistrarea UAZ-ului ca o mașină de activități pe teren accidentat sau tehnică ”agricolă”, adică dedicată fermierilor. 

Un astfel de SUV dedicat fermierilor va avea un preț de start de 26.405 dolari iar în versiunea cu benă, Brio/Pickup, prețul este de 27.882 de dolari. Pentru o comparație, pickup-ul Ford Ranger, cunoscut și în Europa, pornește de la 30.970 de dolari și...e greu de crezut că e doar cu 3.000 de dolari mai bun față de un UAZ. 

Bremach Taos vine la pachet cu o garanție de 5 ani sau 60.000 mile, iar pentru motor și transmisie importatorul oferă chiar 10 ani și 120.000 mile garanție. Primele modele ar putea fi vândute deja în anul viitor. 

x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Chișinău propune reparația drumurilor din regiunea transnistreană, dar cu condiția eliminării barierelor ilegale - Photo
Sociale
Chișinău propune reparația drumurilor din regiunea transnistreană, dar cu condiția eliminării barierelor ilegale

Autoritățile de la Chișinău sunt dispuse să intervină cu lucrări de reparație pe drumurile din regiunea transnistreană, însă condiționează acest sprijin de eliminarea posturilor ilegale de contr

Inna
2 șoferi de Mercedes prinși cu peste 150 km/h pe centura Chișinău. Ambii riscă amendă și suspendarea permisului - Photo
Sociale
2 șoferi de Mercedes prinși cu peste 150 km/h pe centura Chișinău. Ambii riscă amendă și suspendarea permisului

O femeie de 44 de ani și un bărbat de 27 de ani, care conduceau câte un Mercedes, riscă suspendarea permisului de conducere. Ambii conducători se deplasau cu viteză excesivă. Femeia de

Inna
Primăria va repara str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Traficul rutier va fi sistat timp de o săptămână - Photo
Sociale
Primăria va repara str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Traficul rutier va fi sistat timp de o săptămână

Traficul rutier va fi suspendat, timp de o săptămână, pe str. Academician Sergiu Rădăuțanu. Decizia a fost luată în baza dispoziției emise de Primăria Chișinău. Traficul va f

Inna
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor - Photo
Accidente
Un bărbat a ajuns la spital, în stare critică, după un grav accident la Florești. Un Volkswagen s-a tamponat cu un vehicul al muncitorilor

Pasagerul unui Volkswagen T4 a ajuns în stare critică la spital, în urma unui impact violent cu un vehicul al muncitorilor. Accidentul s-a produs pe traseul Florești-Chișinău, în apr

Inna
Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online - Photo
Sociale
Rețea de mașini de lux furate din UE, destructurată. Vehiculele erau aduse ilegal în Republica Moldova și vândute online

O grupare criminală implicată în contrabanda cu automobile de lux, furate din Uniunea Europeană, a fost destructurată de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, în colaborare cu Procura

Inna
BMW a arătat primele imagini cu viitorul 3 Series Touring - Photo
Noutăți
BMW a arătat primele imagini cu viitorul 3 Series Touring

Odată cu prezentarea noului BMW i3, bavarezii au arătat și primele imagini oficiale cu viitoarea versiune break a modelului. Viitorul 3 Series Touring ar putea avea atât motoare termice, câ

Inna
A debutat noul BMW i3. Probabil e cel mai tehnologizat model de până acum, cu „shark nose”, autonomie generoasă și nu doar! - Photo
Noutăți
A debutat noul BMW i3. Probabil e cel mai tehnologizat model de până acum, cu „shark nose”, autonomie generoasă și nu doar!

BMW prezintă noul i3 și cel de-al doilea model din gama Neue Klasse. Prima versiune complet electrică a modelului este i3 50 xDrive, care este echipată cu câte un motor pe fiecare axă. Odată cu

Inna
Republica Moldova este dependentă de un singur furnizor de motorină, potrivit unui expert - Photo
Sociale
Republica Moldova este dependentă de un singur furnizor de motorină, potrivit unui expert

În perioada 1 ianuarie-9 martie în Republica Moldova au fost importate peste 111.000 tone de motorină, iar principala sursă a fost România cu o cotă de 80%, transmite Știri

Inna