Un alt nivel de personalizare! Specialiștii Bugatti au muncit doi ani pentru a finisa extraordinarul Divo ”Lady Bug”

De Sergiu   |  3 Martie, 2021

Distribuie :

Lucru bine știut, cei ce procură un Bugatti sunt foarte exigenți sub toate aspectele. Vasta experiență a constructorului permite posibilități de configurare practic nelimitate, dar unele exemplare scoase de sub tipar sunt mai speciale decât majoritatea, oferind o serie de soluții unicate.

Poate cel mai special din Divo din întreg tirajul de 40 de unități s-a alăturat de curând la colecția unui norocos din SUA. Exemplarul unicat a fost denumit ”Lady Bug” și se laudă cu o gamă cromatică în două tonuri, cu motive în formă de diamant pe întreaga caroserie. Acoperirea excepțională ar costa, potrivit unor surse circa un milion $, o sumă însemnată, dar pe deplin meritată, or specialiștii au petrecut circa doi ani de muncă laborioasă pentru termina mașina!

Bugatti a detaliat întregul proces, iar acum e gata să împărtășească toate detaliile din culise. Pentru început, se menționează că exemplarul în cauză a fost comandat chiar după premiera modelului, eveniment care a avut loc în 2018 la Pebble Beach. Clientul a dorit să pună mâna pe un Divo unicat, iar Bugatti nu a putut refuza provocarea!

Perfect informat de exigența și atenția la detalii așteptată, constructorul a adoptat o abordare specială, pentru a duce la îndeplinire sarcina, care în teorie pare simplă, dar în realitate vine cu o serie de probleme inerente ce au fost rezolvate, una câte una.

Conform ideii, un motiv geometric special urma să decoreze caroseria exemplarului. Specialiștii au avut nevoie de mai mult de un an și jumătate pentru a finisa faza de proiectare, grafică și alegerea gamei cromatice, și  nenumărate sesiuni de proiectare în CAD. Drept rezultat, două noi culori au fost incluse în paleta corporativă - ”Customer Special Red” și ”Graphite”.

Motivele sub formă de diamant au fost realizate prin aplicarea unui film de peliculă pe caroserie, lucru deloc ușor, or formele lui Divo sunt destul de fluide. Per total circa 1.600 de celule romboidale au fost poziționate, pentru simulare fiind utilizate alte două exemplare de teste, pe care designerii au testat vreme de câteva săptămâni diverse pattern-uri de aplicare, folosind porțiuni de peliculă lungi de câțiva metri.

Procesul de formare a fost atât de complicat, încât chiar și Bugatti era gata să renunțe la un anumit moment, dar s-a decis continuarea procesului. Perseverența i-a scos la liman, or în final rezultatul e incredibil, iar clientul e încântat:

”După numeroase idei eșuate și încercări de a aplica motivele, am fost aproape să renunțăm și să spunem „nu putem satisface cererea clientului”, spune Jorg Grumer, șeful Bugatti Color & Trim. „Cu toate acestea, este convingerea noastră profundă că nu ar trebui să renunțăm niciodată și că motivația noastră cea mai importantă ar trebui să fie întotdeauna să facem imposibilul pentru client.”

În cele din urmă, clientul a fost încântat de modul în care a ieșit Divo a ieșit de sub tipar. „Lucrul cu echipa de design Bugatti la producția Lady Bug a fost o experiență excepțională, nu prin dedicația adevărată la execuția impecabilă a designului unic, ci și în dedicația la toate nivelurile implicate în finală prezentarea vehiculului. Nu numai că vehiculul este o adevărată capodoperă și o operă de artă, dar este adevărata bijuterie a colecției mele până în prezent și cel mai complex și bine dezvoltat vehicul pe care l-am deținut. ”

Bugatti Divo este echipat cu un motor W16 de opt litri volum cu patru turbocompresoare, ce dezvoltă 1500 CP, viteza maximă fiindu-i limitată la aproximativ 380 km/h. Prețul de pornire este de cinci milioane de euro, dar diversele posibilități de configurare fac ca această sumă să crească destul de mult.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate... - Photo
Accidente
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate...

Șoferul unei Dacia, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești. Pot

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna