Un copil a zgâritat zece modele Audi chiar în showroom. Dealerul cere acum peste 40.000 de dolari de la părinți

De Pavel   |  17 Decembrie, 2019

Distribuie :

Fiecare părinte cunoaște că copii pe lângă fericirea nemărginită care ți-o dăruiesc zilnic, îți pot crea și probleme pe care le crează nevrând, din cauza că nu cunosc chiar toate lucrurile pe care nu se poate să le faci.

Este și cazul unui cuplu din China, care s-a ales cu o factură de câteva zevi de mii de euro, după ce fiica acestora a zgâriat 10 modele Audi noi-nouțe, în timp ce erau în vizită la un dealer local de vehicule.

După ce a săvârșit fapta dramatică, părinții au descoperit că fetița în timp ce a rămas fără supraveghere a găsit o piatră jos și a zgâriat ușile mașinilor expuse la vitrină, inclusiv un Audi Q8 evaluat la aproape 41.000 de dolari.

În acea zi cu ghinion, cuplul chinez însoțeau un prieten la dealer, aducându-și cu ei și fiica de trei ani. presa locală scrie că dealer-ul l-a dat în judecată pe tatăl fetiței, pentru a obține despăgubiri de circa 40.000 de dolari, însă cifra este o estimare care ar putea crește în urma evaluării finale.

Dealer-ul a susținut că vehiculele nu pot fi vândute ca mașini noi odată ce au fost revopsite, iar prejudiciul trebuie achitat de părinții copilului care nu au avut grijă de acesta.

Recomandate:

Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece - Photo
Sociale
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece

Primăria municipiului Chișinău anunță intervenții de urgență pe mai multe străzi din capitală, după ce condițiile meteo severe din această iarnă au afectat carosabilul. Reparațiile sunt realizate prov

Inna
Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin - Photo
Sociale
Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin

Ceața și vizibilitatea redusă se vor menține până mâine, 14 februarie curent. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit avertizarea meteo. Potrivit Serviciului Hid

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit

Mercedes-AMG confirmă oficial revenirea versiunilor Black Series, unele dintre cele mai extreme și exclusiviste modele din istoria mărcii. Anunțul vine la doi ani după retragerea ultimului AMG GT Blac

Inna