Un Mercedes a fost ridicat în PTF Sculeni. Automobilul era căutat de Interpol

De Inna   |  8 Septembrie, 2023

Distribuie :

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, în fluxul de pe sensul de intrare în Republica Moldova, polițiștii de frontieră au depistat un mijloc de transport care figura în baza de date Interpol. Autoturismul ar fi fost dat în urmărire internațională de către autoritățile de ocrotire a normelor de drept din Belgia.

Incidentul a fost înregistrat ieri, 7 septembrie, când pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat un tânăr cu dublă cetățenie (MD/RO), la volanul unui Mercedes-Benz cu numere de înmatriculare românești. Spre verificare a fost înmânat tot pachetul de documente personale, dar și pentru mijlocul de transport. 

Ca urmare a procesării informației în bazele de date, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul figurează pe Interpol, ca fiind dată în căutare anul curent, de către autoritățile belgiene. Potrivit declarațiilor șoferului, acesta nu știa despre faptul că mașina este dată în căutare. 

Astfel, mașina a fost ridicată și plasată pe teritoriul SPF Sculeni până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii legale.

Recomandate:

Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna