Un polițist de frontieră a decedat, în urma unui grav accident în raionul Hîncești, cu implicarea unui taximetru

De Sergiu   |  11 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Un grav accident, soldat cu decesul unui tânăr de 29 de ani a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.00 pe traseul Chișinău – Cimișlia în apropiere de localitatea Bozieni din raionul Hîncești. Condițiile de drum nefavorabile, dar și graba au jucat, cel mai probabil, un rol nefast în producerea tragediei.

Potrivit informației puse la dispoziție de poliție, un taximetru Dacia Logan care se deplasa din direcția Cimișlia spre Hîncești, în circumstanțe necunoscute a ieșit pe banda pe de sens opus, ciocnindu-se cu un automobil de marca Volkswagen Transporter, la volanul căruia se afla un bărbat de 50 de ani, angajat al Inspectoratului General de Carabinieri.

Automobilul Dacia, era condus de un bărbat de aproximativ 30 ani, având trei pasageri, toți locuitori ai satului Hîrtop din raionul Cimișlia, printre care doi bărbați de 31 și respectiv 34 de ani, și un bărbat de 29 de ani.

În urma impactului, bărbatul de 29 de ani a decedat pe loc. Acesta era angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

Recomandate:

Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium - Photo
Noutăți
Audi pregătește o schimbare pentru interioarele viitoarelor modele. Vor avea mai multe butoane fizice, ecrane discrete și materiale premium

Audi își propune să readucă în prim-plan calitatea percepută și ergonomia în habitaclul viitoarelor sale modele, renunțând treptat la tendința de a domina bordul cu suprafețe d

Inna
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august - Photo
Sociale
Pe un tronson al străzii Sarmizegetusa va fi restricționat traficul rutier. Măsura a fost instituită până în luna august

Circulația rutieră pe strada Sarmizegetusa, din sectorul Botanica, va fi parțial restricționată până pe 3 august curent. Măsura va afecta tronsonul cuprins între străzile Cuza-Vodă și

Inna
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea - Photo
Noutăți
Volkswagen pregătește reduceri drastice: grupul vrea să elimine jumătate din modele până în 2030 pentru a-și crește profitabilitatea

Grupul Volkswagen își accelerează planul de restructurare, după ce conducerea companiei a concluzionat că o parte importantă a gamei actuale nu generează profitul așteptat. Constructorul german

Inna
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026 - Photo
Noutăți
BMW își păstrează poziția de lider, la capitolul vânzări, în fața Mercedes-Benz după primele șase luni din 2026

BMW a încheiat prima jumătate a anului 2026 drept cel mai bine vândut constructor premium german, reușind să se mențină înaintea rivalului Mercedes-Benz pe piața globală.

Inna
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Ciocana. Primăria a emis o dispoziție în acest sens

În sectorul Ciocana al capitalei va fi restricționat traficul rutier. Măsura va fi instituită pe două străzi concomitent, în perioada 14 iulie - 12 august. Circulația va fi parția

Inna
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani - Photo
Noutăți
Șeful Ford spune că marca mai are mult de lucru la capitolul calitate, în pofida progreselor din ultimii ani

Ford continuă să investească în îmbunătățirea calității automobilelor sale, însă conducerea companiei consideră că rezultatele obținute până acum sunt departe de obiectivele st

Inna