Un tânăr a fost depistat în trafic de două ori cu permisul de conducere falsificat

De Pavel   |  31 Octombrie, 2020

Distribuie :

Un tânăr de 22 de ani a fost reținut  reținut pentru a doua oară cu permisul de conducere falsificat. Dacă în primul caz a fost depistat de către reprezentanții INSP, în cea de-a doua situație a fost identificat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni. 

În după amiaza zilei de ieri, 30 octombrie, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un tânăr, cetățean al Republicii Moldova, care se afla în calitate de pasager al unei mașini de ocazie. În timpul controlului de frontieră s-a aflat că persoana urma să ajungă în Italia. Pentru excluderea oricărei bănuieli, dar și în baza analizei de risc, pasagerul a fost supus unei verificări suplimentare. Ca urmare, în portmoneul personal a fost observat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile naționale. Cercetarea minuțioasă a documentului, cu ajutorul tehnicii speciale, a stabilit prezența a unui șir de elemente distinctive falsificate.

La cele depistate, tânărul a declarat că își perfectase în Marea Britanie, contra sumei de 150 lire sterline, două permise de conducere, moldovenesc și românesc. Când a revenit acasă de peste hotare a fost depistat în trafic de către INP și permisul cel românesc a fost ridicat. Totodată, cetățeanul era încrezut că fiind simplu pasager nu va fi verificat și astfel va reuși să treacă frontiera, având asupra sa permisul moldovenesc falsificat.

Conform procedurilor legale, actul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. În continuare polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de acte oficiale false.

Recomandate:

Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna