Un tânăr a murit la volanul BMW-ului său la doar trei luni după ce și-a luat permisul de conducere!

De Pavel   |  16 Septembrie, 2019

Distribuie :

Un tânăr șofer a murit, la nici trei luni de când își luase permisul de conducere, după ce BMW-ul cu care se deplasa a intrat pe contrasens, s-a izbit într-un copac și s-a răsturnat.

În automobil se mai aflau trei pasageri, dintre care doi adolsecenți de 15 ani, iar cel de-al treilea de 17 ani. Tragedia a avut loc în această după-amiază, în apropiere de lacul Ghidighici.

Solicitată telefonic, Silvia Vetcu, ofițerul de presă al IP Strășeni, a declarat pentru Autoexpert.MD că șoferul BMW-ului s-ar fi deplasat cu viteză excesivă când a pierdut controlul volanului.

Șoferul se deplasa cu viteză excesivă, când, în apropiere de lacul Ghidighici, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-un copac, apoi s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul de 18 ani a decedat pe loc, iar pasagerii acestuia au ajuns la spital cu răni ușoare. S-a stabilit că tânărul care a decedat, avea permis de conducere de numai trei luni. La fața locului a fost solicitată intervenția echipei de descarcerare”, ne-a spus Vetcu.

Oamenii legii cerecetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Recomandate:

Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară - Photo
Sociale
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară

O verificare efectuată de echipele mobile ale Serviciului Vamal a scos la iveală mai multe vehicule aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Mașinile, introduse inițial în regim de admite

Inna
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat - Photo
Sociale
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spaţiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri, ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiec

Inna
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna