Un tânăr riscă închisoare până la 3 ani, după ce a răpit fostul automobil

De Inna   |  24 Septembrie, 2024

Distribuie :

Un tânăr de 21 de ani, din Chișinău, este bănuit de furt. Acesta este cercetat penal pentru că și-ar fi răpit fostul automobil. 

Oamenii legii menționează că bănuitul, aflându-se pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei, a observat fosta sa mașină de marca „Mazda”, pe care a vândut-o unei persoane, fără întocmirea certificatului de înmatriculare a actului de proprietar.

Mașina era parcată pe marginea carosabilului, iar tânărul, folosindu-se de cheile de rezervă pe care le avea la el, a descuiat-o și a plecat într-o direcție necunoscută. 

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale angajaților Inspectoratului de Poliție Botanica, suspectul a fost identificat, iar automobilul a fost depistat la domiciliul acestuia. 

În prezent, tânărul este cercetat penal în stare de libertate. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67.500 de lei sau închisoare de până la trei ani.

Recomandate:

Porsche Macan GTS: noua versiune electrică aduce 571 CP și autonomie de aproape 600 km - Photo
Noutăți
Porsche Macan GTS: noua versiune electrică aduce 571 CP și autonomie de aproape 600 km

Porsche își extinde gama de SUV-uri electrice odată cu lansarea noului Macan GTS, o versiune sportivă ce se poziționează între variantele standard și modelul de top, Macan Turbo.Sub ca

Inna
Trotinetele și bicicletele electrice rapide vor necesita RCA în România: lege nouă adoptată de deputați - Photo
Noutăți
Trotinetele și bicicletele electrice rapide vor necesita RCA în România: lege nouă adoptată de deputați

Trotinetele și bicicletele electrice care pot depăși viteza de 25 km/h vor fi obligate să dețină asigurare RCA pentru a putea circula pe drumurile publice din România. Măsura este prevăzută &ici

Inna
Adolescenții de 17 ani vor putea conduce în Uniunea Europeană, dar doar sub supravegherea unui șofer cu experiență - Photo
Noutăți
Adolescenții de 17 ani vor putea conduce în Uniunea Europeană, dar doar sub supravegherea unui șofer cu experiență

O nouă directivă adoptată de Parlamentul European va permite persoanelor, începând cu vârsta de 17 ani să obțină permisul de conducere categoria B, cu condiția ca acestea să fie &ici

Inna
Incendiu devastator la un autoservice din Briceni: patru mașini distruse și pagube majore pe sute de metri pătrați - Photo
Sociale
Incendiu devastator la un autoservice din Briceni: patru mașini distruse și pagube majore pe sute de metri pătrați

 Noaptea de 22 octombrie a fost una de foc pentru pompierii din nordul țării, care au fost chemați de urgență să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit într-un autoservice d

Inna
Tragedie pe traseul Sîngerei - Chișinău. Două persoane au decedat, iar alta luptă pentru viață - Photo
Accidente
Tragedie pe traseul Sîngerei - Chișinău. Două persoane au decedat, iar alta luptă pentru viață

Un accident rutier grav s-a produs în apropierea localității Mihailovca, pe traseul Sîngerei - Chișinău.Potrivit informațiilor preliminare, două persoane și-au pierdut viața pe loc, ia

Inna
BMW iX3, noul star electric al mărcii germane are peste 3.000 de comenzi în doar 6 săptămâni - Photo
Noutăți
BMW iX3, noul star electric al mărcii germane are peste 3.000 de comenzi în doar 6 săptămâni

BMW începe o nouă eră electrică cu dreptul. Noul iX3, primul model din generația Neue Klasse, s-a bucurat de o cerere peste toate așteptările. În numai șase săptămâni de la lansarea

Inna