Vettel a obţinut prima sa victorie la Marele Premiu al Germaniei

De AutoExpert   |  7 Iulie, 2013

Distribuie :

Vettel a obţinut prima sa victorie la Marele Premiu al Germaniei

Sebastian Vettel a avut parte de un nou start excelent în care l-a depăşit pe Lewis Hamilton, cel care plecase din pole position. Deşi iniţial părea că se îndreaptă spre o cursă uşoară, germanul a trebuit să facă faţă atacurilor succesive ale lui Romain Grosjean şi Kimi Raikkonen.

Grosjean şi-a păstrat poziţia a cincea la start şi a fost marele câştigător al primei intrări la boxe, revenind pe circuit chiar în spatele lui Vettel după ce Hamilton şi Raikkonen au rămas blocaţi în spatele lui Nico Rosberg, aflat pe o strategie diferită. Francezul dădea semne că va iniţia un atac, însă lupta a fost amânată de intrarea Safety Car-ului pe circuit din turul 24 în urma abandonului suferit de Jules Bianchi (Marussia).

Grosjean însă nu a fost capabil să ameninţe poziţia de lider a lui Vettel şi, după o nouă serie de intrări la boxe, a fost nevoit să-i cedeze cu uşurinţă poziţia coechipierului Raikkonen, aflat în ultima parte a cursei pe pneuri soft.

Chiar dacă acestea sunt mai rapide cu până la o secundă decât cauciucurile medium, Vettel a reuşit să-l ţină la puţin peste o secundă în spate pe Raikkonen şi să treacă primul linia de sosire. Germanul a obţinut astfel prima victorie din carieră pe un circuit din ţara sa natală şi prima victorie într-o zi a lunii iulie, în timp ce Raikkonen şi Grosjean au completat podiumul.

Strategia lui Fernando Alonso de a sacrifica sesiunea de calificări pentru a începe cursa cu pneuri medium ar fi putut să-l propulseze pe pilotul Scuderiei Ferrari până pe podium. Plecat de pe locul opt, spaniolul a câştigat o poziţie după abandonul coechipierului Felipe Massa din turul patru din motive tehnice şi alta când Mark Webber a avut probleme la primul pitstop.

Cu avantajul unui monopost rapid în a doua parte a cursei, pilotul spaniol a ajuns pe locul patru şi părea să aspire la o clasare pe podium, însă nu a încercat în niciun moment să-l atace pe final pe Grosjean, chiar dacă diferenţa dintre cei doi a fost mai mică de o secundă.

Trădat de al doilea set de pneuri medium, despre care s-a plâns că nu-i oferă aderenţă, Hamilton a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul cinci într-o cursă în care a pierdut două poziţii la start şi a rămas blocat în spatele lui Rosberg după primul pitstop, fiind depăşit ulterior şi de Raikkonen.

Britanicul a salvat această poziţie după ce l-a depăşit pe finalul cursei pe Jenson Button aflat la una dintre cele mai bune prestaţii din acest sezon.

Webber a ajuns pe locul doi la start după ce a trecut de Hamilton, însă toate şansele sale au fost pierdute la prima intrare la boxe, când mecanicii nu au fixat corect pneul dreapta-spate. Acesta s-a desprins de monopost chiar în pitlane şi l-a lovit în plin pe un cameraman, care a fost transportat la spitalul din localitate în stare conştientă.

Mecanicii Red Bull i-au înlocuit pneul, iar Webber a revenit pe ultima poziţie, de unde a început o cursă de recuperare în stilul său caracteristic, şi aşa cum a fost ajutat şi de intrarea Safety Car-ului pe circuit, Webber şi-a depăşit cu uşurinţă adversarii şi a terminat cursa pe locul şapte, în faţa lui Sergio Perez a lui Nico Rosberg, care nu a salvat decât două puncte după greşeala de strategie a echipei din calificări.

Agonia Williams continua după a noua cursă consecutivă fără puncte în acest sezon pentru Pastor Maldonado şi Valtteri Bottas, care au ocupat la final locurile 15 şi 16.

Cel mai bun timp în cursă a fost stabilit de Alonso, care a fost cronometrat cu 1:33.468 în turul 51.

GERMANIA - REZULTATE CURSA:

 1. Vettel         Red Bull-Renault           
 2. Raikkonen     Lotus-Renault                       
 3. Grosjean       Lotus-Renault                       
 4. Alonso         Ferrari                              
 5. Hamilton       Mercedes                           
 6. Button         McLaren-Mercedes                     
 7. Webber         Red Bull-Renault                     
 8. Perez         McLaren-Mercedes                     
 9. Rosberg       Mercedes                             
10. Hulkenberg     Sauber-Ferrari                       
11. Di Resta       Force India-Mercedes                 
12. Ricciardo     Toro Rosso-Ferrari                   
13. Sutil         Force India-Mercedes                 
14. Gutierrez     Sauber-Ferrari                       
15. Maldonado     Williams-Renault                     
16. Bottas         Williams-Renault                     
17. Pic           Caterham-Renault                    
18. van der Garde Caterham-Renault                     
19. Chilton       Marussia-Cosworth                   
DNF. Vergne         Toro Rosso-Ferrari                   
DNF. Bianchi       Marussia-Cosworth                   
DNF. Massa        Ferrari                             
 
 
World Championship standings, round 9: Drivers: Constructors: 
 1. Vettel       157       1. Red Bull-Renault         250
 2. Alonso       123       2. Mercedes                 181
 3. Raikkonen     118       3. Ferrari                   180
 4. Hamilton       97       4. Lotus-Renault             159
 5. Webber         93       5. Force India-Mercedes       59
 6. Rosberg       84       6. McLaren-Mercedes           49
 7. Massa         57       7. Toro Rosso-Ferrari         24
 8. Grosjean       41       8. Sauber-Ferrari             7
 9. Di Resta       36       
10. Button         33       
11. Sutil         23       
12. Perez         16       
13. Vergne         13       
14. Ricciardo     11       
15. Hulkenberg     7

Recomandate:

Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară - Photo
Sociale
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară

O verificare efectuată de echipele mobile ale Serviciului Vamal a scos la iveală mai multe vehicule aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Mașinile, introduse inițial în regim de admite

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat - Photo
Sociale
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spaţiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri, ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiec

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna