(VIDEO) Au spălat cadavre pentru a nu mai urca beți la volan! Alți șapte șoferi reeducați prin programul „Drink and Drive”

De Pavel   |  8 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Șapte șoferi din raionul Hîncești au avut de muncit pe parcursul a cinci ore la morga din Chișinău! Aceștia au fost prezenți la autopsii au spălat cadavrele şi locurile lor de păstrare. Iar în următoarea săptămână, conducătorii vor merge şi în spitale, pentru a acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere.

Pe întreaga durată a programului, conducătorii auto sunt ghidați de consilierii de probațiune. Programul are și un cost suficient de mare de patru mii de lei, bani achitaţi de șoferii care doresc să-și recupereze permisul. Procesul de reeducare „Drink and Drive”, prevede 12 sesiuni, câte una pe săptămână.

Amintim că, noua metodă de reabilitare a şoferilor prinşi băuţi la volan face parte din pachetul de legi anti – alcool, aprobat în anul 2018 de Guvern.

Conform documentului, cei care urcă la volan în stare de ebrietate rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Aceştia îşi pot recupera permisul, după ce frecventează programul. Datele Inspectoratului Național de Probațiune arată că, până în prezent, peste o sută de șoferi au trecut deja programul „Drink and Drive”!

Recomandate:

Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară - Photo
Sociale
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară

O verificare efectuată de echipele mobile ale Serviciului Vamal a scos la iveală mai multe vehicule aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Mașinile, introduse inițial în regim de admite

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat - Photo
Sociale
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spaţiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri, ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiec

Inna