(VIDEO) Junghietu: autoritățile fac tot posibilul pentru a acoperi consumul de carburanți
De Inna | 9 Martie, 2026
Autoritățile fac tot posibilul pentru a acoperi consumul de carburanți. O declarație în acest sens a fost făcută de către Dorin Junghietu, Ministrul Energiei.
„Am avut astăzi la Guvern o discuţie cu importatorii şi distribuitorii de produse petroliere, pentru a ne asigura ca aceştia au acces la producătorii din ţările vecine şi pot importa volume suficiente”, a declarat Junghietu.
De asemenea, ministrul a ținut să precizeze și despre creșterea alarmantă a prețurilor la carburanți, care este cauzată de conflictul în Orientul Mijlociu. Totodată, oficialul a menționat că majorarea prețurilor se atestă atât la nivel global, cât și la nivel regional.
„Am analizat anumite mecanisme care urmează a fi implementate pentru ca aceste creșteri să fie cât mai treptate și să nu aibă un impact direct, un impact imediat asupra consumatorului în Republica Moldova. Sunt lucruri care nu țin de noi, în special prețurile globale la resurse energetice, la produsele petroliere, dar noi vom face tot ce ține de noi pentru a menține alimentarea stabilă, combustibil și cu resurse energetice a țării, a cetățenilor și a economiei țării”, a explicat Dorin Junghietu.
Între timp, Galina Sanduța, șefa serviciului de presă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a declarat că Republica Moldova poate acoperi consumul de motorină pentru circa 15 zile, iar cel de benzină - circa 20 de zile.
Amintim că astăzi, Primarul General, Ion Ceban, a afirmat că în curând vom rămâne fără stocuri de combustibili.