(VIDEO) Premieră: A debutat Gordon Murray T.50! Este inspirat din F1, vine echipat cu un V12 și cântărește sub 1000 kilograme

De Sergiu   |  5 August, 2020

Distribuie :

Iată că a fost prezentată o mașină de performanță mai puțin ordinară! Vizionarul din spatele proiectului este nimeni altul decât Gordon Murray, cunoscut pentru construcția McLaren F1. Noua creație, produsă de compania acestuia, numită T.50 aduce un omagiu carierei de jumătate de veac a inginerului.

Și pentru că este vorba de un succesor direct, al modelului McLaren, noul T.50 împrumută multe idei revoluționare de la original. Unele aspecte au fost preluate și de la monoposturile de Formula 1. Astfel, noutatea vine echipată într-un aranjament al habitaclului neconvențional. Scaunul conducătorului e poziționat în centru, iar alte două sunt prezente pe părțile laterale. Poziția la volan este și ea localizată pe mijloc, lucru ce iarăși  este caracteristic bolizilor de F1. Mai mult, fiecare client își va putea selecta poziția pedalelor și organelor de conducere separat, pentru propria mașină, conform predilecțiilor personale. 

O altă trasătură inspirată de monoposturile sus menționate este masa mașinii. Aceasta este extrem de ușoară, cântărind în total doar 986 kilograme, grație șasiului și panourilor caroseriei realizate din fibră de carbon. Constructorul susține că greutatea acestora din urmă este de doar 150 kg.

Silueta generală a modelului Gordon Murray T.50 este extrem de similară cu strămoșul direct, McLaren F1. Se urmează aceleași linii ale caroseriei,  iar parbrizul oferă același grad de vizibilitate. Vorbind de aceasta din urmă, acoperișul de sticlă și geamurile laterale de dimensiuni generoase contribuie și ele la un feeling general interesant, de parcă te-ai afla într-o seră. Luați-vă adio de la oglinzile retrovizoare! Acestea au fost înlocuite de camere video pentru a îmunătăți aspectul și aerodinamica.

Spatele mașinii include, printre altele, un ventilator, menit să crească forța de apăsare. Acesta se poate roti cu până la 7.000 rpm și permite supraalimentarea motorului cu aer, lucru ce oferă 49 CP adiționali. Aspectul aerodinamic în spate, mai este accentuat de un set de eleroane active și un difuzor de aer.

Motorul este realizat cu ajutorul celor de la Cosworth, fiind vorba de un V12  de 3.9 litri volum ce oferă turații amețitoare de până la 12.100 rpm. Faptul că e capabil de a se roti până la cifre impresionate este doar unul dintre aspecte. Cealaltă parte a monedei permite obținerea a 71 % din cuplul total la doar 2500 rotații per minut. Motorul poate trece de la ralanti la turații maxime în doar 0.3 secunde. Pe lângă asta, agregatul se consideră a fi cel mai ușor propulsor V 12 natural aspirat construit, cântărind doar 178 kilograme.

Un total de 663 CP și 467 Nm sunt performanțele de care acesta dă dovadă. Acestea însă, pot crește în dependență de regimul aerodinamic ales: Braking, Test, Auto, High Downforce, Streamline și V Max Boost. Dinamica până la prima sută de kilometri pe oră nu este atât de importantă în opinia lui Gordon Murray, astfel că nici măcar nu este dezvăluită. 

În cuplu cu propulsorul vine o cutie de viteze manuală în șase rapoarte, construită de specialiștii companiei Xtrac, ce va oferi, conform spuselor inginerului, ”cea mai definită experiență de schimbare a treptelor dintre toate mașinile echipate cu transmisii de acest tip”.

Primele unități vor părăsi linia de asamblare la începutul lui 2022, prețul minim al fiecăreia fiind de 3.08 milioane dolari. La un tiraj de 100 mașini, nu mulți vor fi norocoșii ce vor pune mână pe o astfel de mașină.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

 

 

Recomandate:

Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin - Photo
Sociale
Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin

Ceața și vizibilitatea redusă se vor menține până mâine, 14 februarie curent. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit avertizarea meteo. Potrivit Serviciului Hid

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece - Photo
Sociale
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece

Primăria municipiului Chișinău anunță intervenții de urgență pe mai multe străzi din capitală, după ce condițiile meteo severe din această iarnă au afectat carosabilul. Reparațiile sunt realizate prov

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit

Mercedes-AMG confirmă oficial revenirea versiunilor Black Series, unele dintre cele mai extreme și exclusiviste modele din istoria mărcii. Anunțul vine la doi ani după retragerea ultimului AMG GT Blac

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
Permis doar de 11 zile și deja riscă suspendarea. Un tânăr de 18 ani, prins cu comportament agresiv la volanul unui BMW - Photo
Sociale
Permis doar de 11 zile și deja riscă suspendarea. Un tânăr de 18 ani, prins cu comportament agresiv la volanul unui BMW

La doar 11 zile după ce a obținut permisul de conducere, un tânăr de 18 ani din Chișinău riscă să rămână fără dreptul de a conduce. Poliția s-a autosesizat în baza unor imagini apăru

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna