(VIDEO) Șoferul unui Opel a încercat în mod repetat să calce mai mulți cicliști în apropiere de Strășeni!

De Pavel   |  29 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Aproape în fiecare weekend, cicliștii din țară se adună pentru o cursă de câțiva zeci de kilometri. Așa a fost și în această duminică, care însă se putea termina tragic din cauza șoferului unui Opel.

Despre cazul care ar trebui să trezească reacția poliției, a scris bloggerul Alex Gurdila. Acesta a povestit despre incident pe stories pe pagina sa de Instagram, dar și într-o postare pe Facebook.

Acest automobil, la volanul căruia se afla un bandit (altfel nu am cum să îi zic), a încercat în repetate rânduri să îl lovească și probabil calce pe ciclistul din dreapta lui. La intrarea în orașul Strășeni.

Nu știu cine ești, de unde, dacă ai familie, but we found you. Omule, ești un criminal și trebuie pedepsit pentru intenția de a omorî un om care nu ți-a făcut nimic altceva decât să îți spună că mai nu ai cauzat un accident în care să implici 50 de oameni.

Să știi că cicliștii au familie, copii, cariere. Și că printre cicliști se numără și polițiști, și jurnaliști, și avocați. Să știi că cicliștii sunt înțelegători cu cei care nu le lasă spațiu. Dar cicliștii nu iartă criminali ca tine.

Nu am să îți urez aceeași soartă nici ție, nici familiei tale. Pentru că nu sunt debil și nici nu doresc să sufere cineva așa cum era cât pe ce să suferim noi.

Îți urez o minte clară. Un suflet mai bun. Și un avocat ca lumea” , a scris Gurdila.

Oamenii legii, care urmează în mod normal să se autosesizeze, nu au venit deocamdată cu un comentariu.

Recomandate:

Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat - Photo
Sociale
Criza energetică reaprinde interesul pentru energie verde în Europa. Vânzările de mașini electrice cresc accelerat

Scumpirile la petrol și gaze, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, schimbă rapid comportamentul consumatorilor europeni. Tot mai mulți aleg soluții alternative precum energia solară, pom

Inna
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLS reinventat. Faceliftul vine cu tehnologie AI, design nou și rafinament dus la extreme

Mercedes-Benzlansează noul GLS facelift, un SUV de lux cu trei rânduri de scaune care combină opulența unui Mercedes-Benz S-Class cu tehnologie de ultimă generație și motorizări revizuite.

Inna
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3 - Photo
Noutăți
BMW prezintă teaserul cu noua generație pentru Seria 3, care va fi similară cu noul i3

BMW oferă un prim indiciu despre viitorul Seriei 3. Următoarea generație, programată pentru 2027, va continua tradiția motoarelor termice și va coexista cu varianta electrică bazată pe arhitectur

Inna
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate - Photo
Sociale
Șoferul unei Skoda, oprit de polițiști. Bărbatul era în stare de ebrietate

Șoferul unei Skoda a rămas fără mașină, după ce a fost oprit de polițiștii din capitală. Incidentul a avut loc ieri, pe str. Academician Natalia Gheorghiu. După ce a fost somat să stopez

Inna
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLE 53 Hybrid debutează. Are putere apropiată de V8 și tehnologie de ultimă generație

Mercedes-Benz aduce un upgrade major în segmentul SUV-urilor de performanță. Noul AMG GLE 53 Hybrid vine cu aproape 580 CP, autonomie electrică și un interior complet digitalizat. 

Inna
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz GLE primește un facelift, care are peste 3.000 de modificări, tehnologie AI și motoare noi

Mercedes-Benz își reinventează SUV-ul de volum. Noul GLE vine cu un interior complet digitalizat, sisteme avansate de asistență și motorizări îmbunătățite, într-o înc

Inna