VinFast, o tânără companie vietnameză, a dezvăluit nu unul, ci trei modele electrice

De Sergiu   |  25 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Tot mai mulți constructori auto apar la orizont, cu scopul de a concura ( sau a mima acest lucru) cu veteranii din industria automotive. Incubatorul acestor miriade de startup-uri și tinere companii este desigur, Asia. De acolo vine și compania VinFast, care vrea să se afirme pe piața locală și chiar internațională.

Pentru prima dată, vietnamezii au dat de știre în 2018, când au lansat primul lor model. Într-un timp relativ scurt, portofoliul a fost format. La momentul actual, acesta e constituit din trei modele: Fadil, Lux A 2.0, bazat pe BMW-ul Seria 5 de generație precedentă, dar și un crossover -  VinFast Lux SA2.0, care este numit în echiparea de top President.

Toate modelele enumerate mai sus sunt propulsate de motoare cu combustie internă. Constructorul a decis însă să se aventureze și în lumea EV-urilor. Într-o pornire cantitativă (sperăm că și calitativă), VinFast a dezvăluit publicului larg tocmai trei modele noi, toate fiind SUV-uri electrice.

Primul pe listă e compactul VF 31. Acesta e cel mai mic din gamă și are o lungime de 4300 mm și un ampatament de 2611 mm. O singură configurație motoare va fi disponibilă, constituită dintr-un motor electric care produce 116 CP și 190 NM, alimentat fiind de o baterie cu capacitatea de 42 kWh. Cel mai probabil, acestea vor fi furnizate de LG Chem. Autonomia înaintată de vietnamezi gravitează în jurul a 300 km, chiar dacă nu e specificat standardul în care au fost realizate măsurările.

Pe interior, din lista dotărilor se remarcă, scaunele și volanul încălzite, sistem de climatizare cu funcția de purificare a aerului, dar și un ecran multimedia de 10 inci (opțional, se poate comanda un display de 12.8 inci).

Constructorul susține că particularitățile ergonomice ale modelului, dar și specificul constructiv, îi va asigura o prestanță decentă la testele Euro NCAP. Da, aceștia plănuiesc comercializarea electromobilului în Europa!

Urmează modelul VF 32, ”fratele mijlociu! Lungimea acestuia este de 4750 mm, iar ampatamentul de 2950 mm. Sunt propuse deja două opțiuni de propulsie. Versiunea de bază este echipată cu un motor electric de 204 CP și 320 Nm și o baterie de 90 kWh, care promite 504 km de autonomie. Varianta mai vioaie conjugă lucrul a două motoare electrice ce dezvoltă deja 408 CP și 640 Nm, autonomia căruia nu este însă dezvăluită. Pentru VF32 mai este disponibilă o umplutură convențională, fără nicio suprastructură electrică. În cabină, ocupanții sunt întâmpinați de un sistem multimedia evoluat, de 15,4 inci și iluminare ambientală în mai multe culori.

VinFast VF33, flagship-ul electric are 5120 mm lungime și 3150 mm ampatament. Același cuplu de motoare electrice ce dezvoltă 408 CP îl propulsează, dar bateria e deja mai mare, având o capacitate de 106 kWh, ce-ar trebui să asigure 550 km la un plin de energie electrică. Ca și VF 32, SUV-ul va avea o alternativă tradițională, echipată cu un propulsor turbo de 2.0 litri volum, de 228 CP și 350 Nm.

Lista dotărilor mai include un sistem media cu un afișaj de 15,4 inci, faruri cu matrice LED și un acoperiș panoramic cu protecție contra razelor UV.

Trio-ul va veni cu pilot automat de nivelul trei contra cost. O suită de sisteme veghează pentru siguranța ocupanților, inclusiv 19 senzori și 14 camere, dar și tehnologia LiDAR. Pentru viitor, dezvoltatorii promit să adauge unele funcționalități ale pilotului automat de nivelul patru. 

Prețurile pentru noutăți nu au fost anunțate, dar constructorul planifică comercializarea modelelor în SUA, Canada și în Europa, după omologarea oficială. SUV-urile ar trebui să fie disponibile pe piață din toamna acestui an.

Recomandate:

Fără hârtii și cozi: contravențiile vor fi soluționate în format digital - Photo
Sociale
Fără hârtii și cozi: contravențiile vor fi soluționate în format digital

Procesul de documentare și soluționare a contravențiilor din Republica Moldova va trece la o etapă digitală. Proiectul de lege care permite gestionarea acestor situații în format electronic, a f

Inna
Fără amenzi și puncte de penalizare. Anumite încălcări ale RCR vor fi sancționate doar cu avertismente - Photo
Sociale
Fără amenzi și puncte de penalizare. Anumite încălcări ale RCR vor fi sancționate doar cu avertismente

Codul Contravențional urmează să fie completat cu noi modificări. Anumite încălcări nu vor mai fi sancționate cu puncte de penalizare și amenzi, ci doar cu avertismente. Update | 28 noi

Inna
Aproape 7 milioane de euro, distruse în secunde! Un Ferrari, McLaren și Bentley, implicate într-un accident - Photo
Accidente
Aproape 7 milioane de euro, distruse în secunde! Un Ferrari, McLaren și Bentley, implicate într-un accident

Un accident rutier de proporții a avut loc pe 10 noiembrie curent, pe o șosea montană din Pfunds, un oraș din Austria, în apropierea graniței cu Elveția. Coliziunea, catalogată deja drept &bdquo

Inna