Volkswagen renunță să mai construiască SUV-uri noi: "Nu putem face bani cu modele care se vând în numai 30.000 de unități pe an"!

De Pavel   |  21 Aprilie, 2020

Distribuie :

Chiar dacă cei de la Volkswagen a extins semnificativ gama de SUV-uri în ultimii câțiva ani, pentru a face față cererii din segment, conducerea companiei nu se arată a fi mulțumită.

Strategia adaptată de nemți a făcut ca Volkswagen sp devină cel mai mare constructor de pe piața din Europa, însă acum, reprezentanții constructorului anunță că nu vor mai lansa SUV-uri noi.

"Nu cred că creșterea SUV-urilor s-a încheiat, dar avem suficiente modele. Nu mai avem nevoie de încă 10. Trebuie să avem grijă și să avem un portofoliu eficient ca producător de volum. Dacă avem prea multe modele și vindem 30.000 - 40.000 de unități pe an, nu putem face bani. Ne vom concentra pe modelele care au succes", a declarat Frank Welsch, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare al Volkswagen.

În acest moment, VOlkswagen se poate lăuda cu 14 modele de SUV, însă acest număr mare cauzează probleme grave atuni când vânzările nu ating numărul necesar.

Totodată, publicația Welsch a anunțat că Volkswagen ar putea renunța la unele modele dezvoltate pe arhitectura MQB. Printre acestea se numără: Passat, Arteon și Touran.

Recomandate:

Permisul moldovenesc, recunoscut în Emiratele Arabe Unite. Șoferii scapă de examene și birocrație - Photo
Sociale
Permisul moldovenesc, recunoscut în Emiratele Arabe Unite. Șoferii scapă de examene și birocrație

Acordul dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite privind recunoașterea și conversia permiselor de conducere a devenit oficial aplicabil începând cu 17 martie, după semnarea acestu

Inna
Un nou record pentru marca italiană. Lamborghini a vândut peste 10.000 de mașini în 2025 - Photo
Noutăți
Un nou record pentru marca italiană. Lamborghini a vândut peste 10.000 de mașini în 2025

Lamborghini a stabilit un nou record de vânzări în 2025. Pe parcursul anului precedent, marca italiană a vândut peste 10.700 de mașini la nivel global. 10.747 de mașini au f

Inna
BMW pregătește retragerea lui BMW i4? Noul BMW i3 devine succesorul neoficial - Photo
Noutăți
BMW pregătește retragerea lui BMW i4? Noul BMW i3 devine succesorul neoficial

Lansarea noului BMW i3, al doilea model din era Neue Klasse, schimbă strategia electrică a BMW. Oficialii mărcii sugerează că actualul BMW i4 ar putea fi retras din producție în curând, no

Inna
Confirmat! Audi TT va avea un succesor. Lansarea este programată pentru anul viitor - Photo
Noutăți
Confirmat! Audi TT va avea un succesor. Lansarea este programată pentru anul viitor

Audi TT va avea un succesor. Modelul de performanță va fi inspirat de Concept C și va fi lansat cu un an mai devreme decât era planificat inițial. Audi pregătește revenirea în seg

Inna
Prețurile la carburanți s-ar putea dubla? Ce s-ar putea întâmpla în acest caz - Photo
Sociale
Prețurile la carburanți s-ar putea dubla? Ce s-ar putea întâmpla în acest caz

Creșterea prețurilor la carburanți ar putea avea efecte semnificative asupra economiei, avertizează ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Potrivit acestuia, în scenariul în care prețuri

Inna
Prețurile la motorină s-ar putea scumpi cu 2-3 lei per litru. Care este cauza majorării - Photo
Sociale
Prețurile la motorină s-ar putea scumpi cu 2-3 lei per litru. Care este cauza majorării

Motorina s-ar putea scumpi cu încă 2-3 lei per litru în perioada următoare, dacă actualele cotații internaționale se vor menține la niveluri ridicate. Acest lucru este cauzat de șocurile e

Inna
Tesla iarăși întârzie lansarea modelelor. Prezentarea noului Roadster, iarăși amânată - Photo
Noutăți
Tesla iarăși întârzie lansarea modelelor. Prezentarea noului Roadster, iarăși amânată

Lansarea noii generații Tesla Roadster va fi amânată, din nou. Informația a fost confirmată de către CEO-ul mărcii americane, Elon Musk. Să amâni o lansare ani de zile, devine o t

Inna