Feed

Sociale
Afacere cu permise la Florești! Un tânăr promitea să aranjeze totul cu 400 de euro, iar acum riscă 6 ani de închisoare

Două persoane au dat mită unui tânăr din Florești, care a promis că le ajută să susțină examenul de calificare auto și să-și perfecteze permisele de conducere. La a doua tentativă de trafic

Pavel
Curiozităţi
Top 3 cele mai fiabile și sigure motoare cu un număr impar de cilindri

Încă de când au apărut pe piața auto, motoarele cu trei cilindri nu inspirau încredere și nu erau atât de solicitate. Majoritatea erau convinși că vor demonstra performanțe sla

Inna
Noutăți
Primul SUV din gama Maserati va debuta deja în această toamnă

Producătorul italian a anunțat despre lansarea, în premieră, a primei generații de SUV-uri. Vorbim despre Maserati Grecale, care conform informațiilor oficiale, va fi prezentat î

Inna
Diverse
Circa 3.000 de exemplare noi BMW, MINI și Alpina, ruginesc de 6 ani într-o parcare din Canada!

În orașul canadian Vancouver, au fost găsită o parcare de aproape 3.000 de mașini marca BMW, MINI și chiar câteva exemplare Alpina, care zac sub cerul liber deja de 6 ani! Toate a

Pavel
Noutăți
Citroen a reușit să colecteze deja peste 9.000 de comenzi pentru cvadriclul Ami, care poate fi condus fără permis!

Citroen se bucură de succesul modelului electric compact Ami. Acesta a reușit deja să colecteze peste 9.000 de comenzi în primul său an de lansare. În Republica Moldova modelele noi Citroe

Pavel
Tuning
Brabus 900 Rocket Edition, cel mai rapid SUV din lume care dezvoltă 900 CP!

La Monaco Yacht Show a fost prezentat noul Brabus 900 Rocket Edition. După o serie de modificări, automobilul a devenit mai puternic, dezvoltând 900 CP cu ajutorul motorului V8 twin-turbo. 

Inna
Diverse
Află dacă poți urca la volan după ce ai băut must!

Republica Moldova este cunoscută în lumea întreagă pentru vinurile sale. Însă pe lângă vin, moldovenii adoră se bea și must, băutura îndrăgită a sezonului de toamnă! Dar

Pavel
Noutăți
Uzina bavareză introduce modificări în noile modele, care vor fi disponibile deja în această toamnă!

Noile modele ale uzinei bavareze, care urmează să fie prezentate în luna noiembrie a acestui an, vor veni cu motorizări actualizate. Aspectul estetic, de asemenea va suferi câteva modifică

Inna
Sociale
Reprezentanții INSP vin cu câteva soluții pentru a fluidiza traficul din capitală

Nu mai este o noutate că traficul din Chișinău este infernal și înafara orelor de vârf. Autoritățile de fiecare dată vin cu diverse soluții și propuneri, doar că rezultatele așa și nu se f

Inna
Sociale
Permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute și în Turcia!

Subiectul privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere din Moldova și Turcia, a fost discutat de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu și omologul său turc, Mevl&

Inna
Diverse
(VIDEO) Vezi cum pornește motorul unui GMC din 1929, după ce a stat 81 de ani nemișcat într-o pădure

Compania americană GMC pe parcursul a mai mulți ani s-a ocupat exclusiv de producția camioanelor și autobasculantelor, înainte de a începe să producă versiuni de lux ale pickup-urilor Chev

Pavel
Noutăți
Și copiii vor putea conduce mașina lui James Bond, după ce Aston Martin a lansat o miniatură cu 21 CP!

Celebra mașină a lui James Bond va fi lansată, într-un număr limitat, pentru fanii mai mici ai filmului. Producătorul a asigurat lansarea unei miniature electrice cu capacitatea de 21 CP. 

Inna
Noutăți
BMW și Mercedes au fost acționați în judecată de ecologiștii germani!

Organizația non-profit Deutsche Umwelthilfe eV (DUH, Acțiuni Ecologice în Germania) a intentat procese împotriva celor de la BMW și Mercedes-Benz, în instanțele regionale din Munchen

Pavel
Sociale
Șeful ANRE spune că după vechea metodă de plafonare benzina ajungea acum la 23 de lei!

Noua modalitate de plafonare a prețurilor produselor petroliere folosită de ANRE a dus la cifre de care se arată nemulțumită o societate întreagă. În același timp, șeful ANRE spune că vech

Pavel
Retro
(VIDEO) O colecție de automobile Ford, cu o vechime de peste 100 de ani, a fost găsită într-un hambar părăsit!

Pe un canal de YouTube a fost publicat un video, ce a fost filmat într-un hambar părăsit din SUA. Surpriza cea mare a fost când operatorii au descoperit colecția unică de automobile ce est

Inna
Accidente
La Hîncești un BMW a fost făcut bucăți de un tânăr care nu deține un permis de conducere!

Astăzi, în localitatea Cărpineni, raionul Hîncești, a fost înregistrat un accident grav cu implicarea unui BMW. Imagini video și foto de la fața locului au devenit virale pe rețelele

Pavel
Noutăți
Cu ce ne poate uimi cel mai ieftin automobil electric, dincolo de dimensiunile compacte

Dimensiunile celui mai mic automobil electric constituie 2133 mm lungime, 900 mm lățime și 1495 mm înălțime. Fiind un automobil foarte compact, greutatea acestuia nu depășește 230 kg, iar garda

Inna
Tuning
Un atelier de tuning a modificat cel mai popular pick-up american și i-a oferit un surplus de putere!

Cel mai popular pick-up de pe piața americană a intrat în "laboratorul" celor de la Hennessey Performance care l-au transformat într-un model mult mai performant. Ford F

Inna
Diverse
(VIDEO) Vezi cum arată o VOLGA absolut nouă care a stat conservată timp de 36 de ani

În ultima perioadă asistăm la o adevărată avalanșă de descoperiri a mașinilor vechi, care au stat câteva zeci de ani conservate, ca în prezent să fie numite capsule a timpului și să

Pavel
Noutăți
Porsche Macan va fi înlocuit cu o nouă generație pur electrică

Oficialii brandului german afirmă că actuala generație a lui Porsche Macan, dotată cu motoare termice, va fi înlocuită cu automobile pur electrice, începând cu anul 2024. Re

Inna
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 366
  5. 367
  6. 368
  7. 369
  8. 370
  9. 371
  10. 372
  11. ...
  12. 1245
  13. 1246

Trending