COVID-ul dă tonul! Tot mai multe companii oferă propria versiune a unui camper pentru expediții

De Redactor AE   |  22 August, 2020

Distribuie :

Botezat foarte sugestiv Adventure XT Truck este cel mai proaspăt camion-camper dedicat aventurilor pe teren accidentat, sau mai bine zis, pentru ieșirile de pe drumurile asfaltate. Și se pare că acesta ar fi chiar și cel mai ”ieftin”. 

La alegerea clienților, pentru Adventure XT Truck pot fi folosite una dintre cele două modele și ale constructorilor americani, Dodge Ram 5500 sau Ford F550. Acestora li se adaugă bena cu tot necesarul în ea și poți spune că ești gata de drum. Există o singură condiție de îndeplinit: te scotocești bine la buzunare și te asiguri că ai un minim de 370.000 de dolari! Atât costă un model în versiunea de bază și chiar dacă vă pare cam scump, aflați că Adventure XT este considerată o mașină ”accesibilă” în acest segment. 

Pentru această sumă frumușică primești cam tot necesarul pentru o expediție pe măsură, însă oricând lista de opțiuni poate fi completată cu mai mult de atât și respectiv și prețul se apropie de 500.000 de dolari. ”Căsuța”, se laudă cu pereți de 30 mm grosime, termoizolare și dimensiuni deloc modeste, având o lungime de șase metri și o lățime de 2.26 metri! 

În interior găsești practic tot necesarul pentru a putea evada din jungla urbană. Și zic asta intenționat, pentru că noua pandemie mondială a cam schimbat regulile turismului și în general, felul în care oamenii percep sau utilizează timpul liber. Acum toți vor să iasă la aer, au trecut de la apartamente la case la sol, iar cine poate, fuge din oraș cu prima ocazie. 

Baie, rezerve de apă, bucătărie, dormitor, prize, generatoare de curent, baterii acumulatoare, tot, tot, tot ce îți trebuie pentru a putea fi pe propria autonomie! Autonom - nu înseamnă separatist, deci nu îți poți face propria Transnistrie sau UTA Găgăuză, dar se include tot confortul stric necesar și cu care suntem obișnuiți în anul 2020. 

x
x
x
x
x
x
x
x
x


 

Recomandate:

Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat - Photo
Sociale
Un nou proiect de lege cu privire la parcări. Dacă ocupi abuziv mai multe locuri, poți fi sancționat

Șoferii care nu plătesc pentru parcarea în spaţiile publice sau ocupă abuziv mai multe locuri, ar putea fi sancționați cu până la 1.500 de lei. Prevederile se regăsesc într-un proiec

Inna
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară - Photo
Sociale
Control cu surprize la Anenii Noi. Zeci de piese auto proveneau de la mașini aflate ilegal în țară

O verificare efectuată de echipele mobile ale Serviciului Vamal a scos la iveală mai multe vehicule aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Mașinile, introduse inițial în regim de admite

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna