Despre abuzurile şi anomaliile din sistemul juridic se pot scri o sumedenie de articole. Mai ales că şoferii preferă cu atâta dragoste şi patriotism să achite orice amendă fără nici o obiecţie, iar ju
Specialiştii din cadrul Agentiei de Inspectie Tehnică din Germania, TUV, au elaborat o listă a celor mai fiabile şi cele mai stricăcioase automobile cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani. Mai jos vedeţ
Exemplu pe faţă când emoţiile şi adrenalina în sânge îţi iau locul instinctului de autoconservare. Ok, poate e cam tare spus, dar totuşi, e bine măcar să verifici împrejurimile înainte să culci la pod
Sistemele autonome de frânare de urgenţă şi-au dovedit deja eficienţa nu o singură dată. Despre avantajele acestora se poate vorbi mult, însă mai uşor este să urmăriţi acest video, publicat recent pe
În cadrul licitaţiei organizate de compania Bonhams, a fost vândut unul dintre cele mai scumpe vehicule franceze construite vreodată. Peugeot L45 Grand Prix Two-Seater, care tocmai şi-a găsit un nou s
Te-ai fi gândit vreodată că inginerii şi designerii de la Kia, vor lansa un sportcar pur sânge? Un sedan proiectat din start pentru un stil de condus mai dinamic şi cu un motor turbo-aspirat de câteva
O șoferiță s-a ales cu amendă din partea inspectorilor de patrulare, pe motiv că geamurile portierelor din față ale mașinii ar fi umbrite. Femeia a contestat amenda, invocând mai multe încălcări proce
Se întâmplă în capitală, unde doi şoferi extrem de hotărâţi şi fermi pe poziţii, şi-au blocat reciproc drumul pentru câteva minute! Imaginile video au fost postate pe canalul de youtube Auto Media.R
Cât de des căutând o maşină pentru a o cumpăra, ne gândim dacă nu a fost oare aceasta accidentată grav şi reparată. Poate că însuşi faptul că a fost lovită/atinsă/tamponată nu are o importanţă atât de
Celebrul sequel Fast & Furious a oferit entuziaştilor auto un şir întreg de maşini pe care să le admire şi să le dorească. Începând cu Volkswagen Jeta şi terminând cu Nissan GT-R, absolut toate ma
Problema parcării, poate una dintre cele mai intens discutate printre şoferi, are un izvor dar şi o rezolvare. Izvorul acesteia se ascunde în lipsa de bun simţ şi cultură a moldovenilor, iar un procen
Cursele ilegale de noapte au fost mereu distracţia preferată a posesorilor de bolizi cu sute de cai de putere. Acolo unde nu există prea multe reguli şi arbitraj, câştigul se datorează doar puterii ve
În pădurea din preajma unei suburbii a oraşului Sankt-Petersburg, Rusia, a fost găsit abandonat un Honda NSX, o sportivă extrem de rar întâlnită şi foarte apreciată în zilele noastre. Fotografiile au
Un cetăţean american a hotărât să-şi ajute prietena în vânzarea automobilului, însă nu a făcuto într-un mod obişnuit. Tânărul a hotărât să-şi folosească abilităţile în materie de videomaking pentru a
Caii putere, cifrele dinamice şi viteza maximă, acestea sunt criteriile care uimesc şi trezesc interes faţă de un automobil. Inginerii din industrie de-a lungul anilor au încercat să le facă mai fiabi
Probabil vă întrebaţi ce se întâmplă în Chişinău în ultima vreme, pentru că zilnic puteţi vedea accidente rutiere la tot pasul. De ghinion au avut parte şi aceşti doi şoferi în dimineaţa zilei de astă
Statele Unite ale Americii se laudă cu una dintre cele mai puternice economii din lume şi cu faptul că găzduieşte unii din cei mai bogaţi oameni de pe glob. Deseori aceştia sunt pasionaţi de maşini sc
În Bulgaria un şofer al unui BMW M6 şi-a găsit sportcarul cu roata blocată, după ce a parcat pe două locuri. De fapt acest fenomen numit double-parking, ia amploare mai ales în Marea Britanie, unde şo
Înainte de a procura un vehicul second hand, fiecare dintre noi încearcă să îl analizeze cât mai minuţios pentru a-i găsi defectele ascunse. Unii chiar apelează şi la experţi precum ar fi cei de la A
Numărul supercarurilor moderne creşte cu fiecare an. Respectiv concurenţa pentru cel mai scump bolid din lume este tot mai acerbă. Astăzi redacţia noastră a pregătit un top 10 al celor mai costisitoar