Elon Musk afirmă că Tesla va da startul producției noului Roadster în 2022

De Sergiu   |  29 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Deși Tesla este un constructor de mașini relativ tânăr, acesta a reușit un dinamism greu de echivalat chiar și pentru ”vechea gardă” din industria automotive. Anul trecut, producătorul a reușit să livreze clienților aproape 500.000 unități, un rezultat extrem de bun. 

Dar compania de sub aripa lui Elon Musk nu dorește nicidecum să reducă tempourile, ci dimpotrivă să mărească rapid capacitățile de producție. Astfel, mai multe proiecte de construcție grandioase au debutat în ultima vreme în diverse colțuri ale pământului, care în scurt timp se vor materializa în zone industriale grandioase, menite să potolească apetitul tot mai mare al omenirii pentru electromobile.

Desigur, dezvoltarea capacităților de producție înseamnă, implicit, modele noi care vor ieși de sub tipar. Printre acestea se numără și Tesla Roadster II. De-a lungul vremii, proiectul acestuia a fost amânat în repetate rânduri, dar este absolut normal ca un producător de automobile să introducă un concept cu ani înainte ca acesta să se înfiripeze într-un model de serie, așa că nu putem învinovăți pre tare Tesla pentru că a suferit careva întârzieri la debutul comercial al noului Roadster.

Unele surse neoficiale au menționat că ultima întârziere a fost cauzată de necesitatea realizării unei configurații speciale a ansamblului propulsor, ce este format potrivit proiectului din trei motoare.

Odată cu lansarea recentă a  noului model S Plaid facelift a fost introdusă instalația tri-motoare ce dezvoltă 1.020 CP, nefiind exclusă migrarea acesteia și către viitorul Roadster cu modificările de rigoare.

Se pare deci că soluția salvatoare a fost găsită de constructor, iar noul Roadster ar trebui să primească undă verde în viitorul apropiat. De această părere este și Elon Musk, care, tradițional deja a menționat într-o postare pe Twitter că până la finele verii se așteaptă prototipul funcțional, urmând ca din 2022 producția modelului să înceapă.

Un alt model anticipat de la Tesla ar putea începe să fie produs și mai repede, în lumina concurenței tot mai acerbe venită din partea altor producători, care și-au prezentat proiectele unor pickup-uri electrice.

Tesla Cybertruck ar putea urca pe banda rulantă de producție pe parcursul anului 2021
Elon Musk a anunțat finalizarea fazei de proiectare versiunii de serie a modelului Tesla Cybertruck. Potrivit șefului companiei americane, inginerii au aprobat designul final al EV-ului, care ar
AutoExpert

 

Recomandate:

Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate... - Photo
Accidente
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate...

Șoferul unei Dacia, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești. Pot

Inna
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna