„Preferințele clienților nu pot fi ignorate”. Șeful Mercedes solicită relaxarea noilor norme de CO2

De Inna   |  24 Septembrie, 2024

Distribuie :

Ola Kaellenius, CEO-ul Mercedes-Benz, susține poziția Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) privind amânarea și relaxarea viitoarelor norme stricte de reducere a emisiilor de CO2. Producătorii auto europeni au cerut recent Comisiei Europene să întârzie implementarea noilor reguli, care ar impune ca mașinile produse de anul acesta să nu depășească un nivel mediu de 95 de grame/km de CO2, începând de anul viitor.

Luca de Meo, CEO Renault, a avertizat că noile norme ar putea duce la amenzi uriașe de miliarde de euro pentru producători și la o reducere a producției cu cel puțin două milioane de vehicule.

Kaellenius se alătură acestei mișcări, argumentând că preferințele clienților nu pot fi neglijate și că normele actuale sunt greu de atins. El și-a exprimat sprijinul față de propunerile lui Mario Draghi, fostul prim-ministru al Italiei, care vizează stimularea competitivității europene, și a declarat că ar susține aproape integral un raport recent al oficialului italian.

Poziția lui Kaellenius vine într-un moment delicat pentru Mercedes-Benz, care a avertizat recent asupra posibilelor scăderi de performanță pe piața chineză. Compania a pus capăt unui parteneriat cu BYD și a vândut acțiunile deținute în marca de mașini electrice premium Denza. Cu toate acestea, șeful Mercedes-Benz rămâne optimist, subliniind că brandul german este "pe drumul cel bun" în ceea ce privește planurile sale de reducere a costurilor și adaptarea la noile provocări ale pieței.

Recomandate:

Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna