Primul drum cu panouri solare din SUA, inaugurat. Energia acumulată va fi folosită pentru alimentarea EV-urilor

De Sergiu   |  13 Decembrie, 2020

Distribuie :

Cu vreo patru ani în urmă, în anul 2016, Colas Group, o companie franceză își anunța planurile de a construi un drum pe suprafața carosabilă a căruia sunt aplicate o serie de panouri solare capabile să suporte mașinile de mare tonaj. Acestea trebuiau să capteze energia solară, pentru alimentarea ulterioară a sistemului de iluminat stradal al unei localități rurale din Franța.

Fiind însă primul experiment de acest fel, inevitabil s-au comis unele erori în procesul de exploatare, printre altele și utilizarea excesivă, ce a dus la uzura prematură a infrastructurii drumului, panourile fiind demontate în 2019.

Luând în calcul geșelile trecutului, primul drum de acest fel a fost dezvăluit acum și în SUA. Rolul de pioner al acestei tehnologii în America i-a revenit statului Georgia. Localitatea Peachtree Corners, o suburbie a Atlantei va găzdui acum proiectul. Instalația va produce peste 1.300 kWh de electricitate anual, din spusele oficialilor locali. Aceasta va alimenta o stație de încărcare electrică ce va putea fi utilizată gratuit de toți doritorii. Energia acumulată în timpul zilei va fi stocată ulterior pentru a permite utilizarea non-stop a stației.

Nu doar ideea, dar și panourile au fost importate din Franța, fiind produse de compania Wattway, un nume ascendent în domeniu. Spre deosebire de experimentul pe pământ francez, unde traficul intens a uzat prematur elementele fotovoltaice, în SUA s-a optat pentru aplicarea acestora pe o bandă auxiliară. Dacă proiectul va înregistra succes, se vrea extinderea programului, prin instalarea panourilor pe trotuare și piste pentru bicicliști.

sursa: cnet.com

Recomandate:

Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală - Photo
Noutăți
Maserati ar putea readuce la viață o specie pe cale de dispariție: un supercar cu V6 și transmisie manuală

Într-o industrie dominată de transmisii automate și electrificare, Maserati analizează posibilitatea lansării unui model care ar merge împotriva tendințelor actuale. Marca italiană ia &ici

Inna
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China - Photo
Noutăți
Comisia Europeană vrea să introducă taxe vamale pentru mașinile PHEV provenite din China

După introducerea taxelor suplimentare pentru mașinile electrice fabricate în China, Uniunea Europeană analizează extinderea măsurilor și asupra modelelor hibride cu încărcare la priză. De

Inna
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei - Photo
Sociale
Investiții record în drumuri, dar buget mai mic în 2026. Unde au fost cheltuiți peste 2,5 miliarde de lei

Anul 2025 a adus una dintre cele mai mari alocări financiare pentru infrastructura rutieră din Republica Moldova. Sumele investite în modernizarea drumurilor și podurilor au crescut semnificativ

Inna
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier - Photo
Accidente
Un moldovean, reținut pentru 72 de ore în Ucraina, în urma unui grav accident rutier

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier grav produs în dimineața zilei de 21 iunie, în

Inna