Scadere inceata, dar sigura

De AutoExpert   |  29 Noiembrie, 2009

Distribuie :

Scadere inceata, dar sigura



Cum precizam în articolul din numărul 4 al acestu ani,  primele trei luni ale anului au confirmat cele mai triste pronosticuri referitor la vanzările de automobile noi. Şi, aşa cum speranţa moare ultima, speram cu toţii ca situaţia să se reabiliteze câtuşi de puţin. Probabil, cineva acolo sus ne iubeşte, dar într-adevăr treburile pe piaţa auto s-au mai ameliorat puţin. Ce-i drept, nu într-atât ca să fie o creştere cât de mică, ci mai degrabă putem spune că recesiunea a mai contenit niţel. Iar ca să o zicem şi mai figurat, putem considera că piaţa auto a făcut rost de o paraşută.
Altfel, dacă în primele trei luni urmăream o scădere a pieţii de circa 58%, spre mijlocul anului aceasta s-a redus la valoarea de aproximativ 46 la sută.
Dacă în 2008 – an record pentru vânzătorii de maşini noi – în primele şase luni ale anului au fost comercializate 5151 automobile (turisme + comerciale), în anul curent cifra a scăzut aproape la jumătate – doar 2776 unităţi. Dacă la unii reprezentanţi ai pieţii vânzările au scăzut la jumătate, la alţii s-a ajuns la 4-5 automobile vândute pe lună, faţă de cel puţin 10-15 anul trecut. Totuşi, situaţia s-a mai ameliorat puţin, dar această ameliorare are o cauză foarte concretă, care de departe nu ţine de o eventuală redresare a economiei moldoveneşti. Ne vom opri mai amănunţit la cauzele acestei redresări, dar ceva mai departe, iar acum haideţi să analizăm topul 10 a celor mai activi reprezentanţi ai businesului auto. Pentru a fi mai productivi, vom utiliza tabelele alăturate.
Ca şi mai înainte, Leader în numărul de maşini comercializate a rămas Lada, care a reuşit o performanţă  de 422 unităţi vândute. Luând în consideraţie cifra de vânzări din aceeaşi perioadă a anului trecut – 957 – realizăm cât de mult a căzut cererea – cu 55 %  (48% pentru primele trei luni)! Dealerul producătorului rus a pierdut şi mai mult în tremestrul al doilea. 
Următoare pe lista preferinţelor este Dacia – cu 286 maşini vândute, faţă de 506 în anul trecut, înregistrând o scădere cu 43%. La fel, şi acest dealer este în cădere.
Pe locul trei în 2009 se află Skoda, care a reuşit să vândă 241 automobile. Faţă de anul trecut, acest brand a ridicat câteva trepte, urcând de pe locul 5. În aceeaşi perioadă a lui 2008 Skoda a vândut 272 automobile, astfel vânzările au scăzut cu doar 11%.
Pe locul patru stă Toyota, cu 168 automobile vândute. Pentru 2008, această cifră indica 495 automobile, adică asistăm la o scădere cu peste 66%. În acelaşi timp, Toyota şi-a păstrat locul 4 în clasament.
Locul cinci este rezervat de Mitsubishi, care au comercializat 163 maşini. La fel, anul trecut în aceeaşi perioadă erau înregistrate vânzările a 479 automobile, cu o reducere de 65% a vânzărilor.
Pe locul şase regăsim este germanii de la Mercedes-Benz care urca de pe locul 8 cu 110 maşini comercializate şi care înregistrează o scădere de doar 13% faţă de 2008 (124 autoturisme vândute).
Ford (în 2008 -12) cade o poziţie – de pe 6 pe 7, cu 103 automobile vândute. Reieşind din cele 126 maşini vândute în perioada similară a lui 2008, Ford înregistrează o scădere de 22%, cu menţiunea că pe atunci acest brand nici nu intra în TOP 10.
Tot pe 7 este şi  Hyundai cu 103  maşini comercializate, faţă de 203 pentru 2008. Astfel, brandul coreean înregistrează şi el o scădere de 49%.
Nissan se menţine pe locul 8, cu 89 maşini vândute. Nissan este şi el în scădere - 33%  (133 unităţi în 2008).
Pe locul 9 urcă Chevrolet, cu 88 maşini vândute în primele şase şuni ale lui 2009. Acest brand înregistrează o scădere de 28% în vânzări, faţă de 2008, dar şi o ridicare în topul nostru.
Kia,  cu 82 maşini comercializate, este ultima în TOP 10. În 2008 acest brand înregistra 159 automobile vândute, astfel că creşterea anunţată pentru primele trei luni s-a transformat într-o scădere de 48%.
La fel, situaţia în sectorul comercial este la fel de deplorabilă – în primele trei luni ale anului curent au fost comercializate doar 144(!) automobile, faţă de 375 în 2008. Acest fapt nu miră însă dacă verificăm statistica numărului de transporturi auto în acest an, care a căzut cu peste 60% faţă de anul trecut. Evident, odată ce au scăzut veniturile companiilor care reprezintă targetul-cheie ale companiilor ce vând camioane şi utilitare, vor scade cel puţin la fel de mult şi vânzările de acest tip de maşini.
Dar să revenim la mica ameliorare din tremestrul al doilea al anului curent. Cu toate că am fi dorit mult ca ea să fi apărut graţie unei redresări ale economiei naţionale, cauzele adevărate sunt mult mai prozaice. Astfel, pentru a nu suferi pierderi ireparabile, dealerii au decis să lichideze stok-urile de maşini avute la preţuri mai mici decât până acum. În acest mod am fost martori la diferite acţiuni şi reduceri de preţuri spectaculoase, care au reuşit să atragă clienţi noi. Reducerile au atins în special automobilele produse în 2008, care au fost aduse în republică până la începerea declinului. Şi aşa cum o bună parte din aceste maşini sunt cumpărate nu pe banii dealerilor ci cu ajutorul companiilor de leasing, o staţionare de durată înseamnă pierderi însemnate. Astfel, dealerii au decis să scape cât mai curând de stok-uri pentru a nu se îngloda în datorii. Acest lucru înseamnă că foarte curând, când stok-urile vor fi lichidate, scăderea pieţii va continua mai departe. În plus, circulă zvonuri că din toamnă maşinile noi se vor scumpi. Astfel, dacă aveaţi dorinţă dar şi posibilitate de a procura un automobil nou, faceţi-o acum, cât mai există şanse. În curând va trebui să plătiţi mult mai mult.
Noutăţi bune se aud şi din partea companiilor de leasing, care şi-au redus substanţial activitatea în acest domeniu. Aşa cum spuneam mai devreme, scăderea pieţii este datorată în special lipsei condiţiilor prielnice de leasing. În ultimile trei luni companiile ce ofereau servicii financiare au adoptat condiţii mult mai severe de acordare a leasingului, procentul acestuia crescând de la 11-12 la 18%, iar prima rată – de la 0-12% la 30. Dar pentru  a aduce profit aceste companii trebuie să opereze cu vânzări multe, astfel că acum se pune întrebarea de a atrage cât mai mulţi clienţi. Ce-i drept, această reticenţă va dura până spre finele anului, dar în 2010 companiile de leasing vor fi nevoite să se adapteze sau… să dispară. În plus, sunt aşteptaţi încă câţiva jucători străini care pot schimba spre bine climatul pe această piaţă.
Cu alte cuvinte, situaţia pentru moment pare ceva mai pozitivă, dar nu se ştie cât va dura această ameliorare – ultimul cuvânt, ca de obicei, nu-l spun analiştii economici ci cumpărătorii.

Top 10 vânzări pentru prima jumătate a anului 2009

Poziţia     Brandul    Numărul de unităţi vândute
Ianuarie    Februarie    Martie     Aprilie    Mai    Iunie    Total     Dinamica
1    Lada    52    116    95    75    45    39    422    -55%
2    Dacia     69    51    46    51    34    35    286    -43%
3    Skoda     32    46    37    50    50    26    241    -11%
4    Toyota    29    26    43    28    24    18    168    -66%
5    Mitsubishi     25    18    30    24    34    32    163    -65%
6    Mercedes-Benz    13    16    16    26    17    22    110    -13%
7    Ford    12    19    25    20    12    15    103    -22%
=    Hyundai    18    6    21    14    34    10    103    -49%
8    Nissan    12    13    20    25    9    10    89    -33%
9    Chevrolet    11    4    5    8    30    30    88    -28%
10    KIA    16    16    22    8    12    8    82    -48%


Top 10 vânzări pentru prima jumătate a anului 2008

Poziţia    Brandul    Numărul de unităţi vândute
Ianuarie    Februarie    Martie    Aprilie    Mai    Iunie    Total
1    VAZ    174    171    158    163    154    137    957
2    DACIA    71    92    94    96    74    79    506
3    TOYOTA    59    75    71    100    101    89    495
4    MITSUBISHI    70    77    72    75    91    94    479
5    ŠKODA    32    46    61    57    40    36    272
6    DAEWOO    38    26    34    39    25    55    217
7    HYNDAI    17    21    36    40    22    51    203
8    MAZDA    14    28    45    20    43    43    193
9    KIA    7    23    14    35    29    51    159
10    NISSAN    9    19    26    35    24    20    133

Numărul total de automobile vândute în prima jumătate a anilor 2009 şi 2008
Anul    Luna    Total
Ianuarie    Februarie    Martie    Aprilie    Mai    Iunie   
2009    443    496    523    491    415    408    2776
2008    723    818    890    958    856    906    5151



 

Recomandate:

(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9 - Photo
Noutăți
(FOTO) Performanță, spațiu și viteză: Hyundai dezvăluie Ioniq 9

Hyundai a prezentat oficial noul Ioniq 9, un SUV electric de segment mare, care impresionează prin spațiu generos, performanțe remarcabile și tehnologie de ultimă generație.Ioniq 9 este construit

Inna
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța - Photo
Noutăți
(FOTO) O privire în viitor: noul concept electric Jaguar, redefinește luxul și performanța

Jaguar marchează începutul unei noi ere electrice cu primul teaser oficial al viitorului său concept electric. Noul model va fi dezvăluit pe 2 decembrie, oferind un prim indiciu despre viitorul

Inna
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat - Photo
Sociale
Un șofer și-a luat rămas bun de la mașină și s-a ales cu o amendă de 12.000 lei. Pentru ce a fost sancționat

Un șofer din Edineț, în vârstă de 30 de ani, a rămas fără mașină după ce a fost prins la volan, deși permisul său a fost anulat. Incidentul s-a produs pe 21 noiembrie, pe strada Independen

Inna
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum! - Photo
Sociale
(VIDEO) Poliția: în mai multe raioane din nordul țării ninge, fiți prudenți la drum!

Oamenii legii informează că în mai multe raioane din nordul țării cad precipitații sub formă de zăpadă. În acest context, polițiștii vin cu un apel către șoferi: să fie prudenți la drum.&n

Inna
Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar - Photo
Sociale
Codul Galben continuă! Se prognozează intensificări ale vântului, care pot provoca daune și nu doar

În contextul avertizării meteorologice emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, privind Codul Galben de schimbare bruscă a vremii în perioada 21-23 noiembrie 2024, sunt prognozate int

Inna
(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP - Photo
Noutăți
(FOTO) Kia revoluționează portofoliul de SUV-uri cu noul EV9 GT, capabil de 501 CP

 Kia a prezentat oficial cea mai puternică variantă a SUV-ului său electric, EV9 GT, în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Echipat cu un sistem de propulsie ce livrează 501 CP pri

Inna
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare - Photo
Noutăți
Industria bateriilor electrice zguduită: Northvolt, la un pas de desființare

Industria bateriilor pentru vehicule electrice din Europa este în pragul unei crize, după ce Northvolt, cel mai mare producător de baterii din regiune, a solicitat oficial intrarea în fali

Inna