Divertisment

Divertisment
O excursie, fie ea și virtuală, dar tot nu strică. Iată muzeele auto ce pot fi vizitate online!

Starea de urgență aproape că ”a trecut”, dar tot e mai greu să călătorești (ca să nu zic imposibil). Iată de ce ar fi o idee bună să vizitezi aceste muzee, în regim virtual, măcar să îți faci o idee

Redactor AE
Divertisment
Cele mai tari CITATE de la și despre pasionații auto!

Sunt foarte multe citate și expresii colectate de prin toate colțurile internetului și atât de îndrăgite de pasionații de mașini! Amuzante, rupte din realitate și chiar și expresii ale unor oameni ca

Redactor AE
Divertisment
Cerere uriașă pentru Tesla Cybertruck. Între timp, internauții se amuză pe seama camionetei (FOTO)

Elon Musk a reușit să șocheze audiența pentru a câta oară. De fapt o face de fiecare dată, când lansează un model nou, iar Cybertruck nu este o excepție.La numai câteva ore după ce a fost prezent

Redactor AE
Divertisment
FOTO: Pentru a-i opri pe șoferi să nu mai treacă peste gazon au pus o rocă imensă. Vedeți ce a urmat!

Mai mulți șoferi, obișnuiți cu năravul vechi, au rămas suspendați pe piatra instalată de localnici! Și pentru că nu puțini au fost cei care să nu o observe, a fost creată și un grup de Facebook unde

Redactor AE
Divertisment
(VIDEO) În Moldova, nu se va conduce niciodată bine! Și iată de ce

Ne plângem constant pe colegii noștri de trafic. Mereu ceva nu ne place, iar dacă greșim noi, ”atunci se mai întâmplă”. Am vrea totuși, ca lucrurile să se schimbe, dar este doar un gând și o idee cu

Redactor AE
Divertisment
(VIDEO) Cu ”doar” 12.000 de dolari, a făcut un Mercedes S600 W140 să sune ca un bolid de Formula 1!

Pentru unii Mercedes-Benz W140 în versiunea S600 este un adevărat obiect de cult, pentru alții însă, doar o distracție. Iar dacă banii nu sunt o problemă atunci distracția se amplifică. Cu 12.000

Redactor AE
Noutăți
Pe final de an, se încinge asfaltul la Bălți! O nouă etapă de Drag Racing te așteaptă!

Dacă nu ai reușit să mergi undeva la odihnă în acest an, uite că ai șansa să îți petreci weekendul frumos, în compania motoarelor turate. Ești așteptat la Bălți, pentru o ultimă etapă de Drag Racing

Redactor AE
Divertisment
Cât de eficient poate fi un iPhone, folosit pe post de plăcuță de frână la un Prado? (VIDEO)

Despre faptul că vechile modele de iPhone ”frânează” tot mai tare a recunoscut chiar și conducerea Apple. Însă cât de bine pot frâna acestea pe un Prado, ne vor spune doar rușii. Un garaj auto sp

Redactor AE
Divertisment
VIDEO: Arde, uite cum arde aceste Mercedes! Iar pompierii francezi nu se grăbesc să înăbușe incendiul

Un Mercedes-Benz C-Class a luat foc, pe una din străzile capitalei franceze, orașul Paris. La fața locului au fost chemați pompierii care, spre mirarea noastră, nu par a fi foarte deranjați de ceea ce

Redactor AE
Divertisment
Și-a incendiat Mercedes-ul pentru Share și Like, în direct pe Facebook! (VIDEO)

Dacă tu strângi bani cu greu pentru un Mercedes-Benz W211, atunci află că sunt și oameni care sunt gata să le dea foc, numai să adune cât mai multe vizite!Exact asta a făcut un român, în Irlanda,

Redactor AE
Divertisment
(VIDEO) Rușii au ținut sub apă timp de 6 luni un VAZ, pentru a-l scoate și a vedea dacă pornește!

Deja cu toții îi cunoaștem bine pe producătorii canalului de Youtube, Garaj 54. Un grup de iubitori de automobile care pun la cale, cele mai nebune dar în același timp interesante, experimente în car

Pavel
Divertisment
(VIDEO) O pisică folosește automobilul pentru Fitness! Tu ce scuză ai pentru a nu face sport?

Videoclipul cu pisica ce se antrenează la bara unei mașini, în stradă, a ajuns iar în atenția tuturor. Filmarea vine din China și ne demonstrează că nu folosim mașina pe deplin, limitându-ne mai mult

Redactor AE
Divertisment
Record într-o localitate din România! 9 Treceri de pietoni în numai 300 de metri!

România poate pretinde la un nou record mondial. În orașul Suceava, o stradă proaspăt asfaltată a fost ”decorată” cu nouă treceri de pietoni! Asta pe o lungime maximă de 300 de metri și cu foarte puți

Redactor AE
Divertisment
Cel mai haios număr de înmatriculare care încă nu a fost cumpărat! BEI 50?

Moldovenii știu să cum să iasă în evidență. Iar cel ami des aleg să o facă cu ajutorul mașinii și a numerelor de înmatriculare. Unele sunt originale, altele mai puțin, dar încă nimeni nu are o astfel

Redactor AE
Divertisment
Ce tare! Vezi cum poți conduce un BMW M3 pe Transfăgărășan, în regim virtual!

Mixed Reality este cea mai nouă „invenție” din lumea jocurilor care te aduce mai aproape visul tău de a deveni pilot. Și este exact ceea ce puteți urmări mai jos, unde un gamer a condus M3-ul E92 pe c

Redactor AE
Divertisment
VIDEO: Au prins săgeata din zbor, cu ajutorul unei Skoda Octavia RS

După automobile, tehnologii și performanțe, marii constructorii se întrec și la stabilit recorduri mondiale cu ajutorul creațiilor sale. De exemplu, M5 a stabilit recordul pentru un drift continuu, M2

Redactor AE
Divertisment
BMW M2 Competition a doborât un record la care nu te-ai fi gândit vreodată (VIDEO)

Recordul mondial, pentru cele mai multe baloane sparte cu laserul, a fost deținut de către un...om. Asta până nu a intrat BMW în joc și a reușit o nouă performanță. Despre ce este vorba mai exact, dar

Redactor AE
Divertisment
KIKI Challenge, atrage atenția autorităților! Au avut loc cam multe incidente

Noul trend în lumea virtuală, provocat de piesa lui Drake ”In My Feeligns”, a stârnit îngrijorări în rândul autorităților. The National Transportation Safety Board îndeamnă conducătorii auto și pasage

Redactor AE
Noutăți
(VIDEO) O nouă perlă de la Banca de Bancuri! ”Când prietenii află că ți-ai cumpărat mașină”

Îi știți pe băieții de la Banca de Bancuri nu? Ei bine iată că recent tinerii au aruncat în mediul virtual o nouă bombă, dedicată din nou automobiliștilor.”Când prietenii află că ți-ai cumpărat mași

Redactor AE
Divertisment
(VIDEO) BMW X2 aruncă mănușa în fața celor de la Mercedes-Benz! Vezi noul spot comercial care subliniază rivalitatea celor două companii

O mănușă peste față sau un microfon aruncat jos, nu sunt altceva decât o invitație la duel. O provocare, o chemare aruncată oponentului, iar în cazul de față agresorul este BMW iar victima sa, Mercede

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10

Trending