INSP te invită să te angajezi în ”echipă”! Iată ce primești odată cu uniforma și noul job

De Redactor AE   |  24 Iunie, 2020

Distribuie :

Indiferent de situația din țară, pandemie sau nu, în cadrul INSP oricând vei fi sigur că ai un salariu și un loc călduț de lucru, un acoperiș și un girofar deasupra capului. Desigur că vei avea și un colectiv de oameni care apar pe la știri cu diferite absurdități, însă ei vor fi cei ce te reprezintă și viceversa! 

O să reprezinți MAI-ul, o să poți împușca din tufari cu radarul, o să poți cere o suflare în nas de la cei ce (aparent) au consumat alcool. Vei putea să te răzbuni pe colegii tăi din liceu, să dai amenzi pentru ”cei ce conduc cu țeava de eșapament”, să te legi de parbrizul plesnit sau să scrii lipsa permisului de conducere în procesele-verbale de sancționare a șoferițelor (care și-au preschimbat numele după căsătorie). 

Practic ai o sumedenie de articole și legi care îți vor favoriza exteriorizarea urii și stărilor interioare asupra a mii și mii de șoferi care își trăiesc viața așa cum pot! Desigur că există și partea bună a lucrurilor. O să vezi cu ochii tăi cum poți face bani fără să plătești taxele oficiale, ci doar la superiorii tăi. 

Vei putea cunoaște personal care sunt sutele de mașini de demnitari și oficiale ”de care nu ai voie să te atingi”. Mai mult, vei afla chiar și rudele lor de gradul I, II, III până la cumătri și cumătrițe și cărora va trebui să le înapoiezi permisul de conducere, ca mâine să nu îți pierzi serviciul. 

O să prinzi și scenarii mai puțin plăcute, precum alergatul după vreun șofer băut, curse cu 1.4-ul MPI de la Skoda, după vreun 2.2 CDI de Mercedes-Benz, pe care să îl vezi liber a doua zi, mai asiști la un accident tragic, cu victime și vei afla printre primii că șoferul va scăpa basma curată. Off lista e lungă...

Sunt o mulțime de oportunități să cunoști din interior una dintre cele mai corupte instituții și minister din Moldova. Pentru asta ai nevoie de câteva ”cunoștințe și capacități”, iar detalii găsești mai jos. 



Atenție❗️
Avem funcții vacante în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP.
APLICĂ, dacă știi că ai cunoștințele și capacitățile (?) necesare.
Pentru mai multe detalii telefonați la: ‎022 226104


Detalii cu privire la funcțiile vacante găsiți AICI. Mult succes, ne vedem în trafic!

Recomandate:

Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat - Photo
Accidente
Un șofer ar fi suferit stop cardiac la volan și ar fi provocat un accident rutier. Bărbatul a decedat

Un bărbat de 67 de ani, în timp ce conducea un Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timpul deplasării. Drept consecință, a pierdut controlul asupra mașinii și a provocat un accide

Inna
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților? - Photo
Sociale
Prețul petrolului crește după escaladarea conflictului dintre SUA și Iran. Ne așteaptă noi presiuni asupra costurilor carburanților?

Cotațiile internaționale ale petrolului au înregistrat o creștere semnificativă luni, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran. Evoluția pieței vine după schimbul de atacur

Inna
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen analizează noi concedieri. Până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi eliminate la nivel global

Grupul Volkswagen continuă procesul amplu de restructurare, iar noi informații din presa internațională indică faptul că producătorul german ia în calcul o nouă rundă de reduceri de personal. Po

Inna
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru - Photo
Noutăți
Kia începe în forță 2026. Constructorul sud-coreean stabilește un nou record de vânzări în primul semestru

Kia a înregistrat cea mai bună performanță comercială din istoria sa pentru primele șase luni ale unui an. Constructorul sud-coreean a livrat peste 1,63 milioane de automobile la nivel mondial &

Inna
Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen - Photo
Noutăți
Fără Porsche Taycan și Skoda Fabia? La ce modele va renunța Grupul Volkswagen

Planul amplu de restructurare anunțat recent de Grupul Volkswagen începe să genereze primele speculații privind modelele care ar putea fi eliminate din ofertă în următorii ani. Potrivit pu

Inna
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz a început producția noului C-Class electric. Uzina din Ungaria a fost extinsă în urma unei investiții de un miliard de euro

Mercedes-Benz a demarat oficial producția noului C-Class electric la fabrica din Kecskemét, Ungaria. Lansarea pe linia de asamblare marchează un nou pas în strategia de electrif

Inna