MITSUBISHI
Niponii de la Mitsubishi au prezentat noua generație a popularului SUV Outlander pentru piața americană, unul din pilonii pe care se ține întreaga marcă la acest moment. Această premieră a fost
Doar câteva ore ne despart de prezentarea oficială a noii generații a popularului Mitsubishi Outlander. În așteptarea premierei, spiritele se încing și caută să ghicească trăsăturile
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un Mitsubishi Outlander s-a produs în această seară la intersecția străzilor Grenoble și Costiujeni din Chișinău. În urma ci
Negrul e nuanța ce se asortează cel mai bine în orice situație, ar spune mulți. Ce ziceți însă de cel mai întunecat negru? O nuanță care pare atât de ireală încât p
Noua generație Mitsubishi Outlander va debuta curând la nivel mondial, dar între timp, producătorul auto japonez a lansat primele detalii aspectuale ale SUV-ului reproiectat, prezent&
La popularizarea mașinilor hybrid sau PHEV contribuie toată lumea, de la guverne, țări, organizații de mediu, producători auto, jurnaliști și până la consumatorul final - automobiliștii în
Belgienii vin cu o noutate care aduce în lumină proastă unele dintre cele mai populare SUV-uri Plug-in Hybrid din Europa, BMW X5, Mitsubishi Outlander și Volvo XC60. Ce i-a dezamăgit pe speciali
Constructorul japonez și-a dezvăluit strategia ce-o va adopta pe parcursul următorului deceniu, una destul de ”electrificată”, de altfel. Astfel, până în 2030, 50% din totalul
Jurnaliștii publicației spaniole km77 au organizat un test de manevrabilitate în care au pus la încercare pickup-ul Mitsubishi L200. Modelul nipon a efectuat testul elanului, &ic
Noul Mitsubishi Eclipse Cross facelift tocmai a fost prezentat, dezvăluind un nou aspect, un sistem de infotainment reactualizat, noi materiale pentru interior și o versiune plug-in hybrid.Eclipse
Mitsubishi a decis să scoată din producție modelul i-MiEV, care este considerat primul vehicul 100% electric construit în serie. EV-ul care nu mai reușește să concureze cu rivalii din segment, v
Ce ziceți de acest tuning mai puțin ordinar? Dacă unii organizează competiții în care își etalează adaosul de ”căluți” de sub capotă, mai sunt și adepți ai unei abordări mai in
Casa americană de licitații Bring A Trailer, a scos la vânzare un exemplar rar , Mitsubishi Lancer Evolution IX MR produs în anul 2006! Modelul de performanță se prezintă într-o
Inevitabilul pare că se apropie cu pași repezi! Mașinile Mitsubishi, care au reușit, de altfel, să fie îndrăgite și la noi în țară, nu vor mai fi prezente în Europa. Conform pl
Veste proastă pentru amatorii de offroad veritabil! După ce a părăsit treptat mai toate piețele de desfacere din lume, clasicul Pajero va dispărea definitiv din oferta producătorului nipon după 2021.
Mitsubishi Outlander PHEV se poate lăuda cu titlul de cel mai vândut model plug-in hybrid din Europa în anul 2019, dar și unul dintre cele mai populare vehicule electrificate din Republica
Presa internațională a speculat anterior pe seama acestui subiect, spunând că producătorul japonez se pregătește de o retragere definitivă de pe continentul european. Recent însă, CEO
Proprietarul unui Mitsubishi Lancer vrea sa-și vîndă mașina și o face în cel mai haios mod. Anunțul a fost postat ieri pe un site specializat.Eroul anunțului este un Mitsubishi Lancer de a 9-a gener
Publicaţia Hybrid Cars a desemnat Tesla Model S cu titlul de cel mai bine vândut vehicul electrin din lume în 2015! Potrivit lor, Tesla a convins în jur de 50.366 de clienţi din toată lumea, devansând
Mitsubishi Motors îşi închide una dintre fabricile construite pe teritoriul SUA. Este vorba de uzina din oraşul Normal, Illinois, care a activat vreme de 27 de ani, aici fiind angajaţi 1200 de muncito