Primele exemplare ale noului Volkswagen ID.3 au ajuns în Norvegia. Clienții îl vor primi în câteva zile

De Sergiu   |  28 August, 2020

Distribuie :

Prima partidă a noului Volkswagen ID.3 și-a atins destinația astăzi. Norvegia a fost privilegiată să primească un tiraj de 700 mașini, din informațiile puse la dispoziție de constructor, acestea fiind deja în drum spre dealeri.

Țara Nordică a fost aleasă în calitate de prim ambasador al ID.3 din două considerente: popularitatea brandului german pe piața locală și ponderea tot mai mare a EV-urilor vândute, fiind statul ce adoptă cea mai activă dinamică în promovarea mașinilor electrice din lume. Celelalte țări europene vor primi modelul în septembrie.

Se pare că o nouă revoluție Volkswagen e pe cale să înceapă, iar punctul de pornire va fi Norvegia. Mulți critici consideră ID.3 al treilea model de referință din clasa compactelor, după Beetle și Golf. EV-ul are se pare toate ingredientele pentru a deveni o nouă întruchipare a filosofiei Volkswagen - mașina poporului, disponibilă la preț și întreținere. 

După o serie de întârzieri, cauzate de probleme software și pandemia de coronavirus, ID.3 își începe, se pare, parcursul, unul extrem de important pentru marcă, dar și pentru mașinile electrice în general. Cum credeți, vom vedea până la finele anului un exemplar și în Moldova?

x
x
x
x
x
x

 

Află care este țara în care 69% din vehiculele noi vândute în 2020 sunt mașini full electrice sau hybrid!
Segmentul vehiculelor electrice se dezvoltă cu pași gigantici. EV-urile au reușit să cucerească inimile șoferilor grație economiei de carbutant, emisiilor zero, dar și performanțelor dinamice. Recent,
AutoExpert