Feed
Un video tocmai bun pentru un început de săptămână mai leneș. Dacă încă nu ți-ai găsit forțele necesare pentru a răsturna munți și a atinge noi scopuri în viață, urmărește măca
Cu aproape 10 ani în urmă, producătorul Fisker a început livrările modelului Karma, ce părea a fi viitorul vehiculelor electrificate. Mașina se considera un sedan sport luxos ce
Gropile și denivelările pe drumurile din capitală, au devenit deja parte a peisajului. Suntem atât de nenorociți cu problemele zilnice ce le avem, încât ne rămân puteri doar să
Accidentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 1 august, în jurul orei 21:00 în orașul Cahul. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani au fost loviți de un automobil în pl
Chiar dacă nu avem uzine producătoare de automobile, vehicule sau tehnică agricolă, (decât elicoptere produse clandestin), Moldova a înregistrat pierderi și aici, în sectorul automot
Iurie Ciorba, șeful adjunct al Direcției Combatere a Corupției a CNA și-a luat anul trecut un autoturism de model Tesla Model S pe care îl evaluează cu 280 de mii de lei, sau circa 14 mii de eur
Ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP au desfășurat noaptea trecută, acțiuni de depistare a șoferilor care au încălcat Regulamentul Circulației Rutiere și s-au eschivat
De astă dată, producătorul canalului de Youtube Carwow a decis să dedice o cursă îndrăgitului producător italian, Lamborghini! Acesta a adunat laolaltă trei dintre cele mai populare modele
Astăzi, vineri, 31 iulie, a avut loc procesul de judecată cu privire la accidentul rutier din luna mai, de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare. Șoferul de 28 de ani care a prov
Pe canalul de Youtube, Ratarossa, a fost publicat recent un material video în care este prezentat un Ferrari Testarossa, ce a stat abandonat pe o stradă timp de 17 ani! Acum, modelul italian poa
Puține locuri s-ar potrivi mai bine debutului unui Bentley ca St Tropez. Mașinile mărcii se integrează armonios cu peisajele marine și clima mediteraneană. Mai ales când vine vorba de un Mulline
Compania Subaru a încetat să mai accepte comenzi pentru modelul BRZ, a cărui producție se va încheia în perioada apropiată. Sportcarul a fost asamblat mai bine de opt ani, fiind
INSP a publicat imagini video înregistrate în după amiaza zilei de ieri în care un echipaj al poliției urmărește o motocicletă ce se deplasa haotic pe benzile de circulație. Pol
Iată cum va arăta viitoarea variantă a venerabilei utilitare din gama Volkswagen, a șaptea generație Transporter. De-a lungul celor 70 de ani de prezență pe piața auto, modelul a reușit să fie î
Din cauza pandemiei de coronavirus, practic toți constructorii au înregistrat scăderi dramatice de vânzări la nivel global, în prima jumătate a anului 2020. Însă chiar și așa,
În contextul eficientizării circulaţiei rutiere, sporirii nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport şi crearea condiţiilor corespunzătoare de siguranţă pentru participanţ
Vestitul producător german a decis să sincronizeze acest pas cu organizarea unui festival local, numit ”Cristopher Street Day” ce sprijină comunitatea LGBT. În acest scop, Porsche a
Dacă ați încălcat vreodată Regulamentul Circulației Rutiere, iar drept sancțiune v-a fost înmânat un proces-verbal, se prea poate să vă amintiți că există un câmp aparte, &icir
Datele statistice oferite de INSP, arată că în primele șase luni ale anului 2020 au fost înregistrate 807 accidente rutiere, în rezultatul cărora 100 persoane au decedat, iar 91
Producătorul canalului de Youtube, Flexiny, a descoperit un exemplar al celebrului Mercedes-Benz W124 produs în 1988, care timp de 16 ani a stat fără mișcare fiind abandonat de proprietar. Blogg