Noutăți
Skoda Superb aniversează 20 de ani de la premiera versiunii sale moderne

Modelul de top al constructorului ceh, reprezentat prin Skoda Superb, a împlinit 20 de ani de la lansarea versiunii sale moderne. 11 septembrie 2001 este data în care a fost expusă

Mariana
Noutăți
Spionii foto au reușit să surprindă viitorul Volkswagen Passat 100% electric!

Volkswagen a demarat testele pe drumurile publice, a modelului care peste doi ani va înlocui actualul Passat. Prototipul a fost camuflat în așa fel ca să arate ca o Jetta, însă spion

Pavel
Noutăți
Cu ce dotări poate fi echipată o Skoda Superb de clasa premium și ce preț ar putea avea

Skoda este unul din producătorii care încearcă să îmbine atât segmentul accesibil pentru toți, cât și pe cel premium. Producătorul ceh a prezentat o mașină de familie din clasa

Inna
Sociale
Skoda Superb pentru INSP?! Securitatea traficului cere sacrificii moderne!

Satul arde - baba se piaptănă! Este primul gând care îți vine în minte când vezi noul Superb (sau poate noile) frumos colantat în straiele Inspectoratului Național de Sec

Redactor AE
Sociale
Doi moldoveni au rămas fără mașini după ce au încercat să introducă în țară vehicule cu acte false

Polițiștii de frontieră din punctele de trecere Leușeni și Costești au dejucat planurile a doi conaționali de a introduce pe teritoriul țării mijloace de transport cu unele incorectitudini. Numărul de

Pavel
Noutăți
Noul Sandero Stepway s-a prezentat în cadrul Testului Elanului mai bine decât Golf 8!

Echipa canalului de YouTube, km77, ne bucură cu un nou test al elanului în care au pus la încercare noua generație Dacia Sandero Stepway. Chiar dacă nu a reușit să atingă rezultatul recent

Pavel
Noutăți
Lincoln îndulcește lumea auto cu Bezea, adică noul concept Zephyr, dezvăluit publicului în China

Lincoln Zephyr Reflection, ne oferă o viziune nouă asupra ceea ce numesc americanii ”zbor lin”, or mă rog așa se vor numi limuzinele electrice ultra-super-mega-confortabile, de generație n

Redactor AE
Sociale
(VIDEO) Doi tineri au fost reținuți de poliție după ce au jefuit câteva mașini parcate în curțile blocurilor de locuit

Doi tineri de 19 și 22 de ani din capitală, au fost reținuți de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați în comiterea furturilor

Pavel
Noutăți
Skoda își prezintă planurile pentru 2021: se lansează noua Fabia și Enyaq iV Coupe, Karoq și Kodiaq vor primi actualizări

În cadrul conferinței de presă anuale ținută de Skoda în această săptămână, oficialii companiei au dezvăluit planurile pentru acest an, care includ debutul unor noi modele, dar și ac

Sergiu
Noutăți
AC Cars aniversează 120 de ani de existență cu 12 exemplare exclusive Cobra, echipate cu motoare V8 de 580 CP

AC Cars, una dintre cele mai longevive branduri auto britanice celebrează în acest an cei 120 de ani de existență, depășindu-i cu ușurință pe jucătorii mai efemeri din industrie. Proba

Sergiu
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. ...
  10. 25
  11. 26