Skoda Yeti va avea un succesor, dar care însă nu va mai avea practic nimic în comun cu acesta. Noul model se va numi Karoq şi arată ca un...crossover obişnuit. Noul prototip a fost surprins de curând
Indiferent sub al cui acoperiş este acum Opel-ul, germanii vor continua să lanseze noi şi noi modele. Iar unul dintre acestea este crossoverul compact Grandland X, maşina care va concura cu Tiguan şi
Conceptul T-Roc, prezentat acum câţiva ani în urmă face paşi mici dar siguri pentru a trece în etapa de producţie în serie. Pe ultima sută de metri, inevitabilul s-a întâmplat iar noul T-Roc a fost su
Juriul a ales! Cei 75 de jurnalişti, membri ai comisiei de jurizare în cadrul concursului World Car of the Year au anunțat recent finaliștii celor 6 categorii de competiţie. Iar pentru marele premiu s
Încet încet, ne apropiem de începtul finalei concursului World Car of the Year 2017, Maşina Anului în Lume. Juriul a desemnat deja primii finalişti care vor lupta pentru locurile de frunte în fiecare
Anul 2016 a trecut cu bine, fiind unul remarcabil pentru constructorii auto. Iată că în prima lună a lui 2017 vedem deja tot mai multe statistici şi bilanţuri realizate pentru perioada precedentă. Un
Crossoverul celor de la Volkswagen, modelul Tiguan a primit o nouă versiune cu ampatament mărit. Nu este vorba despre o variantă Long, dar este totuşi alungită şi va fi numită Allspace. Noul model Ti
Pentru anul 2017 Volkswagen şi-a propus să ne surprindă cu un nou model de crossover ce urmează a fi prezentat în primăvară, la Salonul Auto de la Geneva. Conceptul îşi trage rădăcinile de la un alt p
Construit pe aceeaşi platformă cu Volkswagen Tiguan, noul Seat Ateca munceşte din zori pentru a corespunde celor mai înalte standarde de calitate. Iar aşa cum va împărţi practic aceeaşi nişă cu Skoda
Pentru o cauză nobilă, Volkswagen anunţă că a încetat producţia în serie a decapotabilei Golf, iar motivul principal este spaţiul necesar de alocat lui Tiguan pentru creşterea numărului de unităţi asa