Numit GR Supra GT4 50 Edition, noul model va fi destinat pentru condusul pe circuit. Niponii îl vor produce în doar șase exemplare. Odată ce noul model este destinat pentru c
Compania italiană a anunțat că este nevoită să stopeze toate investițiile, dar și să restricționeze activitatea fabricilor din Rusia, în contextul războiului din Ucraina. „Investi
Serviciul presă al companiei franceze de anvelope a anunțat că în contextul condițiilor actuale, ei sunt nevoiți să oprească activitatea uzinei pe care o au în Rusia. Totodată, vor fi sist
Drept consecință a situației conflictuale din Ucraina, compania de anvelope Bridgestone a decis suspendarea livrării de anvelope către Rusia, dar și oprirea activității companiei de pe teritoriul rus.
Producătorul german de anvelope și componente anunță că va suspenda, temporar, activitatea fabricii sale din regiunea Kaluga. Oficialii au declarat că decizia a fost luată în contextul situației
BMW a publicat o serie de imagini din timpul testelor al viitorului sedan electric i7. Bavarezii au realizat o serie de teste acustice pentru depistarea și eliminarea eventualelor zgomote deranja
Constructorul american de automobile a lansat noua generație Ranger Raptor. Pe noua generație, Ford introduce un sistem de evacuare activ controlat electronic cu patru moduri selectabil
În Germania a fost scos la vânzare un exemplar unic. Este un BMW E30 a cărui bord indică un pic peste 6.000 de kilometri! Mașina fiind produsă în anul 1990. Timp de 32 de an
Ford a pregătit o ediție specială Bronco Everglades, care este predestinată pentru amatorii de a descoperi și explora mai minuțios off-road-ul. Oficialii afirmă că pe piața din SUA, oferta v
Toyota 2000GT, Mazda Cosmo și MX5, Nissan Skyline sunt doar câteva dintre modelele râvnite de fanii mașinilor japoneze veridice. Însă cei inițiați în cultura auto JDM știu