Audi recheamă modelul Q5Audirecheamă aproximativ 40.000 de SUV-uri model Q5 din toată lumea, pentru a repara un panou interior care s-ar putea desprinde în momentul activării airbagurilor laterale.D
Servodirecţie prea dură !!!Renault demareză acţiunea de rechemare a automobilelor care ar avea o problemă la servodirecţie. Modelele care sunt clasate cu posibile defecţiuni la servodirecţie sunt Ka
Echipa de Formula 1Mercedes Grand Prix a confirmat, astăzi, că Michael Schumacher va fi al doilea pilot al echipei în sezonul 2010. Schumi a semnat, marţi seara, un contract pe trei ani în v
Vettel câştiga la Abu Dhabi Sezonul 2009 al Formulei 1 s-a încheiat cu o victorie categorică a lui Sebastian Vettel pe noul circuit de la Abu Dhabi, germanul profitând însă şi abandonul înregistrat
Lupta TitanilorTestul dat este unul neobişnuit, în care se vor confrunta două legende ale constructorului german Mercedes-Benz. Este vorba despre modelele Gelandwagen şi Unimog. Pentru a fi mai prec
Dura Lexus, Sed LexusModelele Lexus RX, încă de la apariție, le-am considerat puţin cam ciudate. Japonezii însă au încercat să dea naştere unui urmaş mai atrăgător decât vechiul RX. Rezultatul se po
Copilot Virtual Conform unui studiu, 47% din accidentele în care sunt implicate camioane se produc în situaţii monotone, în aglomeraţii, când toate autovehiculele se îndreptă în aceeaşi direcţi
Bicicletă cu jet Într-un oraş sufocat de trafic, bicicleta şi mersul pe jos rămân cam singurele mijloace de transport personale eficiente. Să mergi pe jos este sănătos, dar ai nevoie de timp nu g
Turistul Este bine cunoscut faptul că automobilele chinezeşti inundă piaţa Europei de Est. Republica Moldova nu este o excepţie. Şi dacă până acum am testat doar autoturisme „Made in China”