Primăria municipiului Chișinău informează că Î.M. Regia „Exdrupo” va putea achiziționa un nou lot de autospeciale destinate pentru întreținerea și salubrizarea i
Cabinetul de miniștri a aprobat repartizarea mijloacelor Fondului Rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022, valoarea totală constituie peste 1.4 miliarde lei. Banii urmează a fi rep
203 poduri care se află pe teritoriul Republicii Moldova, se află într-o stare nesatisfăcătoare. Acestea sunt în gestiunea Administrației de Stat a Drumurilor, care a elaborat o tipizare a
Drumurile din plastic reciclat nu sunt o noutate pentru țările din Europa. Spre exemplu, în Marea Britanie, o companie s-a angajat în folosirea PET-urilor pentru a îmb
Ieri, 27 octombrie, conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a desfășurat o ședință cu antreprenorii, care execută lucrări de reparație a drumurilor naționale, a căror calitate este la limi
Autoritățile municipale anunță că pe strada Mihai Viteazul a fost aplicat primul strat de tratament bituminos de tip Slurry Seals. Acesta a fost aplicat în regim de testare. Tratamentul
Deși este greu de crezut acum, a existat o perioadă în care legendarul Lamborghini Countach era relativ accesibil. În 2001, în unele țări, puteai să-ți cumperi celebrul supercar &ici
Primarul capitalei Ion Ceban, a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook, startul lucrărilor de reparație a drumurilor de acces către suburbiile municipiului Chișinău. Acestea prevăd acțiuni de pl
Inspectoratul General al Poliției face un apel către șoferii ce se deplasează spre vama din Basarabeasca, să meargă pe drumuri de ocolire! Pe podul de la ieșirea din Basarabeasca se fac lucrăr
Autoritățile publice centrale (APC) și autoritățile publice locale (APL) nu dispun de informații veridice privind străzile, drumurile locale și raionale, calitatea și starea lor, constată auditorii de