Vision E, aşa este numit noul concept, primile schiţe de design ale căruia, au fost deja publicate în mediul online. Cehii culeg acum roadele aduse de Kodiaq şi se pare că sunt pregătiţi pentru o nouă
Schimbări importante se anunţă în curtea unuia dintre cei mai mari jucători de pe arena auto mondială. BMW Group a contractat designerul şef de la Skoda, Jozef Kaban, de sub mâna căruia a ieşit şi Bug
Ruşii nu au renunţat la proiectul lor ambiţios prin care vor încerca să demonstreze lumii întregi că şi ei pot face automobile premium. Şi nu pentru producţia în serie, ci pentru clasa politică din Fe
Nordul ţării a prins gustul iernii deja. Despre asta ne vorbesc pozele dar şi filmarea video expediată pe adresa redacţiei publika.md. Localnicii din Soroca sunt astfel primii care întâmpină iarna în
Pentru colecţionarii auto, sumele de bani "necesare" pentru a achiziţiona unei noi jucării, contează mai puţin. Important este rezultatul final, şi piesa de colecţie care o primeşte în schimbul acesto
Salonul Auto de la Los Angeles a adus în premieră, câteva noutăţi mondiale. Câteva dintre acestea, fiind şi cele mai relevante pentru europeni, au fost adunate într-o colecţie umilă, prezentată de mot
Un atelier de tuning rusesc, Bilenkin Classic Cars, dă dovadă de foarte multă măiestrie în modificarea unui BMW Seria 3 în caroseria E92. Şi nu vorbim despre un simplu tratament cu un bodykit, jante ş
Opel revine în segmentul în care va lupta cu Volkswagen Golf, Peugeot 308 şi mai nou proaspăt lansatul Renault Megane. Iar pentru a-şi asigura victoria au lansat două modele noi, Astra (K) şi Astra Sp
Mercedes-Benz şi-a prezentat noua capodoperă drept cel mai frumos S-Class decapotabil construit vreodată! Şi s-ar putea să le dăm dreptate, aşa cum noul S500 Cabrio este una dintre puţinele decapotabi
În cea de a doua zi a salonului auto internaţional de la Frankfurt, Audi a decis să se impună cu două noi premiere, S4 Sedan şi S4 Avant. Ambele modele împart acelaşi motor şi urmăresc acelaşi scop, s