Utile
UTIL: Cum să conduci pe timp de ploaie

Toamna își intră în drepturi iar timpul ploios este tot mai frecvent. Vremea tomnatică totuși nu presupune doar haine mai groase dar și o altă manieră de condus mașina, una mai precaută mai ales pe c

Pavel
Utile
UTIL: Lupta cu somnul, sau ce faci când deja nu te mai ajută cafeaua!

Evident, trebuie să dormi. Dar, ce faci atunci când nu ai această opțiune și trebuie să ajungi la destinație cu orice preț? Bine, nu chiar cu orice preț, dar totuși trebuie să faci imposibilul pentru

Redactor AE
Utile
UTIL: Patru mituri despre cutia de viteze automată!

Puțini cunosc că prima transmisie automată care ulterior avea să facă parte din dotarea automobilelor de serie, a fost proiectată de inginerii General Motors, înaintea celui de-al doile Război Mondia

Pavel
Utile
Util: Află de ce anvelopele noi ar trebui montate în primul rând pe axa spate!

În materialul pregătit mai devreme de redacția AutoExpert.md, în care am povestit despre ce se întâmplă dacă montăm anvelope diferite pe maşină, am fost întrebați de cititorii noștri de ce anvelopa n

Pavel
Divertisment
Cât de eficient poate fi un iPhone, folosit pe post de plăcuță de frână la un Prado? (VIDEO)

Despre faptul că vechile modele de iPhone ”frânează” tot mai tare a recunoscut chiar și conducerea Apple. Însă cât de bine pot frâna acestea pe un Prado, ne vor spune doar rușii. Un garaj auto sp

Redactor AE
Utile
UTIL: Află ce este un diferențial Torsen și care sunt avantajele/dezavantajele acestuia!

Diferențialul Torsen este considerat cea mai complexă variantă mecanică de diferențial cu alunecare limitată (LSD). Termenul Torsen provine de la xpresia Torque-Sensing - sensibil la cuplu. Sistem

Pavel
Utile
UTIL: Este recunoscut sau nu, permisul MD preschimbat în European? Iată ce spune legea UE!

Se întâmplă frecvent să auzi istorioare cu moldoveni, cărora li s-a interzis să urce la volanul mașinii, în anumite țări, în baza permisului de conducere moldovenesc, preschimbat în model de tip euro

Redactor AE
Utile
UTIL: Știi când trebuie să schimbi bujiile? Vezi cum poți afla cel mai simplu!

Bujiile sunt piese componente ale motorului ce au rolul de aprindere a combustibilului în camerele de ardere și se divizează în: bujii cu scânteie (pentru motoarele cu benzină) și bujii incandescente

Pavel
Noutăți
Citește lista de Recomandări pentru șoferii începători, de la Inspectoratul Național de Patrulare

Ești conducător auto începător? INP îți vine în ajutor cu câteva recomandări simple, dar care te-ar putea ajuta să descurci mai ușor în trafic, până capeți experiența necesară și o să te simți ca peș

Redactor AE
Utile
UTIL: Ce scule trebuie să ai în portbagaj pentru orice situație!

Urmează aceste sfaturi, fă-ți timp și alocă un buget micuț pentru a avea o trusă modestă cu sculele necesare. Vei face diferența între cei porniți la drum și cei ajunși la destinație. S-ar putea

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 5
  5. 6
  6. 7
  7. 8
  8. 9
  9. 10
  10. 11
  11. ...
  12. 17
  13. 18