Noutăți
Vezi cum arată cea mai rapidă ambulanță din lume, care se deplasează la pacient cu până la 400 km/h!

Cu toții am auzit despre mașinile impresionante folosite de polițiștii din Dubai. Mai nou, de un ajutor pe cât se poate de rapid vor avea parte și cei care vor apela la medicina de urgență.

Pavel
Diverse
Află ce maşină conduce cel mai bogat om de pe planetă, Jeff Bezos!

Fondatorul Amazon și totodată cel mai bogat om din lume la moment, Jeff Bezos, chiar dacă are o avere uriașă conduce o mașină simplă. Averea lui Bezos este estimată la 100 de miliarde de dolari SUA,

Pavel
Noutăți
Polițiștii din Dubai exersează pe...motociclete zburătoare?! Hoverbike, este noul vehicul lor vehicul

Vă mai amintiți de garajul forțelor de ordine din Dubai, unde se găsesc cele mai tari supercaruri din lume colantate în straie polițienești? Iată că tot aici, oamenii legii sunt învățați cum să pilote

Redactor AE
Noutăți
Trilemă: Ai peste trei milioane de dolari şi nu ştii ce să alegi, LaFerrari, Chiron sau Lykan Hypersport

În lumea supercarurilor exotice, preţurile de milioane nu sunt un şoc terapeutic pentru cumpărători ci mai degrabă o normă, prin care îşi etalează fiecare averea în public, atunci când apare la volanu

Redactor AE
Diverse
Top 10 cele mai scumpe supercaruri din 2017

Numărul supercarurilor moderne creşte cu fiecare an. Respectiv concurenţa pentru cel mai scump bolid din lume este tot mai acerbă. Astăzi redacţia noastră a pregătit un top 10 al celor mai costisitoar

Pavel
Noutăți
Pănă acum, în franciza Fast and Furios, au fost distruse bunuri în valoare de peste 500 milioane de dolari!

Britanicii de la insurethegap.com, au făcut un studiu de caz, analizând toate bunurile mobile şi imobile, care au fost distruse pe parcursul filmărilor celor şapte serii Fast and Furios. Suma  totală

Redactor AE
Noutăți
W Motors prezintă un nou model Fenyr SuperSport la Salonul Auto de la Dubai!

Vă mai amintiţi de compania W Motors? "Băieţii" care au proiectat şi construit unul dintre cele mai scumpe supercar-uri din lume, al cărui preţ trece de pragul celor 3.4 milioane de euro şi care mai n

Redactor AE
Noutăți
FOTO: Cel mai scump supercar aflat în slujba poliţiei se prezintă în detaliu

Ok, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că poliţiştii din Dubai au luat-o razna şi pentru că vor să te impresioneze sub orice formă, au achiziţionat un nou supercar. Se numeşte Lykan Hypersport

Redactor AE
Noutăți
Un supercar de 3.4 milioane USD a ajuns în garajul poliţiei din Dubai!

Poliţia din Dubai s-a facut cu unul dintre cele mai exclusive supercaruri din lume! Acum, după Bugatti şi Lamborghini, Bentley şi Ferrari, Aston Martin şi MB SLS, îmbrăcate în straie poliţieneşti, loc

Redactor AE
Noutăți
Faceţi cunoştinţă cu interior noului W Motors Lykan Hypersport

Faceţi cunoştinţă cu interior noului W Motors Lykan Hypersport Recent a fost publicată o broşură oficială cu prima capodoperă arabă, lipsită teoretic de orice concurent, aici apar pentru prima oa

AutoExpert
  1. 1
  2. 2