Tuning
Acest BMW M5 F10 are aproximativ 800 de CP şi se vinde la un preţ foarte atractiv!

Cât de atractiv poate fi un BMW M5 de ultimă generaţie să ne spuneţi voi. Mai ales dacă acesta are în jur de 800 CP şi costă minim de două ori mai puţin decât orice supercar cu aceleaşi performanţe!

Redactor AE
Noutăți
Credeai că a murit? Nu! Nissan 370Z este încă viu şi va primi o ediţie specială Heritage

Constructorul japonez de automobile Nissan a anunţat o ediţie specială pentru modelul său 370Z, botezată Heritage. Aceasta marchează 50 de ani de existenţă pentru gama Z, sărbătoare care vine abia în

Redactor AE
Noutăți
GALERIE FOTO: Mercedes-AMG dezlănţuie noul GT R!

Mercedes-AMG a prezentat la Festivalul de Viteză de la Goodwood noul său bolid de circuit, supercarul GT R. Iată că după o lungă campanie de teasere, monstrul a fost eliberat din captivitate şi acum e

Redactor AE
Noutăți
GALERIE FOTO: Cele mai importante premiere ale Salonului Auto de la Los Angeles

Salonul Auto de la Los Angeles a adus în premieră, câteva noutăţi mondiale. Câteva dintre acestea, fiind şi cele mai relevante pentru europeni, au fost adunate într-o colecţie umilă, prezentată de mot

Redactor AE
Noutăți
FRANKFURT 2015: Noul Opel Astra

Opel revine în segmentul în care va lupta cu Volkswagen Golf, Peugeot 308 şi mai nou proaspăt lansatul Renault Megane. Iar pentru a-şi asigura victoria au lansat două modele noi, Astra (K) şi Astra Sp

Redactor AE
Noutăți
FRANKFURT 2015: Continuăm cu noul Mercedes-Benz S500 Cabriolet

Mercedes-Benz şi-a prezentat noua capodoperă drept cel mai frumos S-Class decapotabil construit vreodată! Şi s-ar putea să le dăm dreptate, aşa cum noul S500 Cabrio este una dintre puţinele decapotabi

Redactor AE
Noutăți
FRANKFURT 2015: Audi loveşte dublu cu S4 Sedan şi S4 Avant

În cea de a doua zi a salonului auto internaţional de la Frankfurt, Audi a decis să se impună cu două noi premiere, S4 Sedan şi S4 Avant. Ambele modele împart acelaşi motor şi urmăresc acelaşi scop, s

Redactor AE
Noutăți
FRANKFURT 2015: Audi S8 Plus atinge prima sută în numai 3.8 secunde!

Visezi la o limuzină capabilă să te ducă în confort şi care totodată ar fi în stare să îi dea o lecţie unui sportcar? Ei bine ai ajuns unde trebuie, pe pagina care îţi dezvăluie în detaliu noul Audi S

Redactor AE
Noutăți
FRANKFURT 2015: Excentricul Bentley Bentayga LIVE

Ai aflat tot ce puteai şti despre cel mai nou model de SUV lansat de britanicii de la Bentley iar acum a venit timpul sa faci cunoştinţă îndeaproape cu excentricul Bentayga! Acum că AE a pipăit în rea

Redactor AE
Special
Ferrari FF + Maserati Quattroporte = o berlină hipnotizantă

Luca di Montezemolo - leaderul companiei Ferrari - mereu când i se punea întrebarea referitoare la posibilitatea apariției unei berline în gama renumitului brand italian răspundea negativ, ceea ce nu

AutoExpert
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6