Noutăți
Lexus NX a primit un facelift cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai

Printre cele mai populare crossovere din segmentul premium, dominat de germani, se poate observa şi un reprezentat Lexus, în caroseria NX. Iată că de curând, acesta a primit şi un facelift, prezentat

Redactor AE
Noutăți
Dodge Challenger SRT Demon este oficial cel mai rapid supercar produs în serie de pe planeta pământ!

Sincer să fiu, ultimile teasere venite de peste ocean, cu cel mai nou Demon, nici nu le-am luat în seamă. Practic pierdusem interesul pentru sportiva americanilor şi am zis să aştept ziua oficială a l

Redactor AE
Noutăți
Infiniti a prezentat noul concept QX80 Monograph. Previzualizează viitorul SUV vârf de gamă

Infiniti avansează cu noi modele. De data aceasta un SUV, conceptul căruia are rolul de a ne demonstra direcţia de design al viitorului QX80. Premiera mondială a off-roader-ului de lux va avea loc la

Redactor AE
Noutăți
Ce are atât de special acest BMW din 1997 încât să coste 14.900 de euro?

Preţul unui BMW Seria 3, produs în anii 90, la noi în ţară abia dacă ajunge la 5.000 de euro. Iar pentru aceşti bani ar trebui să primeşti un exemplar foarte bine păstrat, extrem de bine dotat şi cu u

Redactor AE
Noutăți
Drag Race: BMW M3 F80 versus Mercedes-AMG A45! (VIDEO)

Ăsta-i farmecul curselor, când maşini de "religii" diferite se întrec în afirmaţii. Cazul de faţă, un BMW M3 va încerca să îşi menţină statutul în faţa celui mai fierbinte hatch de la Mercedes, A45-ul

Redactor AE
Noutăți
BMW X3 M ar putea a fi un vis devenit realitate pentru unii! Prototipul acestuia a fost văzut pe Nurburgring

BMW are planuri grandioase pentru viitorul apropiat. Rând pe rând, fotografii spioni descoperă noi prototipuri pe care bavarezii le testează în forţă. Se pare că presiunea concurenţilor îşi spune cuvâ

Redactor AE
Noutăți
Honda Civic vine în Europa. Iată primile imagini cu versiunea dedicată clienţilor de pe bătrânul continent

Fanii mărcii Honda au un nou motiv de bucurie. Asta deoarece, niponii au anunţat recent, că cea de-a zecea generaţie a modelului Honda Civic vine şi în Europa. Debutul mondial va avea loc la Salonul A

Redactor AE
Noutăți
Ai scoate din buzunare 11.000 de euro pentru un SUV românesc din 76?

Nu toţi automobiliştii sunt încântaţi de maşinile de ultimă generaţie, dotate cu cele mai sofisticate tehnologii şi care aproape că ştiu să conducă singure. Puriştii au preferat dintotdeauna să îşi go

Redactor AE
Noutăți
Singurul BMW i8 în nuanţa Lava Red poate fi găsit în Emiratele Arabe Unite!

Chiar dacă BMW i8 nu este chiar maşina de vis pentru mulţi dintre noi, totuşi acest exemplar îşi merită toată atenţia. Până la urmă este un supercar, unul exotic, performant şi extrem de eficient. Iar

Redactor AE
Noutăți
Tot pentru pasionaţii de maşini clasice: 1992 Lada Nova JR la un preţ cam...mare!

Pentru colecţionarii auto, sumele de bani "necesare" pentru a achiziţiona unei noi jucării, contează mai puţin. Important este rezultatul final, şi piesa de colecţie care o primeşte în schimbul acesto

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9