Tuning
Bronco va primi totuși un motor V8. Ce-i drept, nu va fi instalat de Ford

Pentru fanii dezamăgiți de faptul că noul Ford Bronco nu va veni pe piață echipat cu un V8 forțos, tocmai a apărut o soluție. Nu vine de la Ford, ci de la tunerii de la Hennessey. Într-o mișcare

Sergiu
Noutăți
Ford Bronco este tot mai aproape de producția în serie, cu peste 230.000 de precomenzi plasate deja!

Publicul american așteaptă cu nerăbdare noul model Ford Bronco, rivalul lui Wrangler și succesorul unui vehicul de teren legendar, produs de Ford. Potrivit oficialilor, pe lista de cumpărători s-au &i

Redactor AE
Noutăți
Ford planifică comercializarea noului Bronco în versiunea de performanță Raptor, începând cu anul 2023

Recent, pe rețeaua socială LinkedIn, a apărut un rezumat al inginerului Ford pentru dezvoltarea de software, care pe lista proiectelor de implementate a indicat modelul Bronco Raptor. Astfel, zvonu

Pavel
Noutăți
Jeep a enumerat 15 lucruri care fac Wrangler-ul mai bun decât noul Ford Bronco

Pe forumul american Bronco 6G au fost publicate cateva imagini în care este surprinsă o broșură pregătită de Jeep, care enumeră 15 avantaje a modelului Wrangler față de noul Ford Bronco. Ac

Pavel
Noutăți
Nu e un Jeep Wrangler! E ruda acestuia din India, Mahindra Thar

Se pare că nu doar chinezii se pricep la copiat mașini de succes ale concernelor auto mondiale. Iată că și în India se clonează bine! Chiar dacă la prima vedere pare un un Wrangler veritabil cu

Sergiu
Noutăți
Ford Bronco și Bronco Sport nu vor fi disponibile pe piața din Europa! Cel puțin pentru moment

Mult așteptatul Bronco, lider în materie de rezervări, nu-și va face apariția pe piața europeană prea curând. Chiar producătorul confirmă acest lucru într-un comunicat: ”B

Sergiu
Diverse
(VIDEO) Noul Ford Bronco a fost pus la încercare pe cel mai periculos traseu montan din SUA

Compania Ford a decis să pună la încercare noul Bronco în condiții extreme de traseu muntos. Astfel, americanii au trimis câteva exemplare ale noului SUV, care au fost conduse pe cel

Pavel
Noutăți
Great Wall a prezentat SUV-ul premium Wey Tank 300, care va concura cu Ford Bronco și Jeep Wrangler!

În cadrul Salonului Auto de la Chengdu din China a avut loc debutul SUV-ului Wey Tank 300. Sub acest brand, modelele premium Great Wall sunt vândute pe piața locală. Noul model este realiz

Pavel
Noutăți
Vezi primele imagini cu Wey Tank 300, SUV-ul chinez care se vrea concurent al lui Ford Bronco!

Concernul chinez Great Wall Motor se pregătește să prezinte SUV-ul WEY Tank 300, care se vrea concurentul direct pentru Jeep Wrangler și noul Ford Bronco. Astăzi, pe rețelele de socializare au ap

Pavel
Diverse
Află cum arată fiecare dintre cele șase generații ale Ford Bronco la 55 ani de la începerea producției primului model!

La o săptămână de la lansarea oficială a proaspătului Ford Bronco, comunitatea automobilistică internațională a reușit să se obișnuiască deja cu noua versiune. Era și de așteptat, de altfel

Sergiu
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5